Cu această duminică începe anul liturgic „C”, dedicat lecturii Evangheliei după Luca, și începe perioada Adventului, menită pentru contemplarea, acum aproape, lucrării minunate a lui Dumnezeu și mântuirii așteptate de întreaga istorie.
 
O idee centrală revine în lecturi: a se ridica, a ridica ochii și a-i îndrepta spre ceea ce contează cu adevărat, spre viață.
 
Domnul ne dă asigurări, în fragmentul din Cartea profetului Ieremia, că va ridica Cuvântul Binelui rostit asupra poporului său. Cuvântul este activ și operativ, se va realiza concret, toți îl vor vedea atunci când un lăstar drept va răsări în casa lui David. Se va vedea în plânsul unui copil, capabil să dea o nouă speranță, să salveze poporul și să-l facă să trăiască în liniște, ca numele Domnului, care este dreptatea noastră, să locuiască în fiecare om.
 
Chemarea la ridicare, este o acțiune de libertate și frumusețe posibilă doar pentru cei care nu sunt robi, care își găsește justa interpretare în Evanghelie. Isus profețește semnele sfârșitului vremurilor, însoțite, pe pământ, de neliniștea popoarelor și de moartea oamenilor de frica și anticiparea a ceea ce va urma. Dar pentru cei care sunt prieteni ai lui Dumnezeu, singura așteptare este cea a mântuirii, și viu este Cristos, care ne cheamă să ne sculăm și să ridicăm capul, pentru că izbăvirea este aproape și făgăduințele lui Dumnezeu sunt pe cale să se împlinească.
 
Îndemnul care răsună în această primă duminică din Advent, la sfârșit de an și la începutul drumului care ne va conduce spre Nașterea Domnului, pare simplu, dar în realitate este foarte exigent: este îndemnul de a fi atenți la noi înșine, pentru ca inima noastră să nu se lase împovărată de risipă, consum exagerat și grijile vieții.
 
Suntem chemați astăzi să ne pregătim pentru venirea sa, găsind odihnă în Dumnezeu, crescând în iubire față de aproapele, privind în sus, promovând roadele bune acolo unde Domnul ne-a așezat, în familie, la serviciu, în responsabilitățile private și publice.
 
Suntem chemați să ne pregătim pentru prezența Domnului și să pregătim terenul pentru ca toți să îl poată primi. 

C. L.