Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! Fericiţi cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiaţi! Fericiţi cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul! Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura!

 

Sfântul Părinte în exortația Gaudete et exsultate vorbește despre dușmanii subtili ai sfințeniei, care sunt cele două erezii comune oricărei epoci: gnosticismul și pelagianismul.

 

Simplificând lucrurile: pentru tendința gnostică, mântuirea înseamnă a înțelege ceva, a-și umple creierul și a reuși să-și stăpânească viața cu mintea, a cunoaște toate tainele și a vorbi limbile îngerilor și oamenilor, cum spune sfântul Paul.

 

În schimb, pentru tendința pelagianistă totul stă în a se angaja, în a depune efort: Dumnezeu ne-a dat exemplul, acum depinde de noi.

 

Riscăm și o predicare gnostică sau pelagianistă, lăsând o sclipire a unei Biserici abstracte sau voluntariste, când, în schimb, trebuie să ne întoarcem la baza Bisericii, care nu este inteligența sau puterea, ci Paștele Domnului. Sfințenia, adevărata identitate creștină și esența botezului, este o lucrare a lui Dumnezeu în noi. Și asta găsim în Fericiri.

 

Fiecare fericire indică o condiție în care Dumnezeu îndeplinește aceste lucrări și este vorba de condiții pascale, de sărăcie, de plâns, de blândețe în fața răului, de foame și sete, de primire a răului altora, de circumcizie a inimii, de  persecuție... Mai mult, a fi făcători de pace, în Noul Testament, înseamnă a face pace prin intermediul propriului sânge, și Domnul dăruiește pacea anume în felul acesta, nu așa cum o dă lumea, adică cu alianțe pentru a obține distrugerea vrăjmașului sau cu succesiunea tratatelor de pace toate negate în mod regulat în istorie.

 

Deci, ce este sfințenia? Este atunci când înțelegem că ceea ce se întâmplă în viața noastră este lucrarea lui Dumnezeu și ne lăsăm duși acolo unde ne duce el. Sfințenia mea este concepută de Dumnezeu, prin oportunitățile pe care le am să mă las purtat de el.

 

Avem ocazia să ni se dea viața lui când se deschide o ușă pentru a o pierde pe a noastră. Defectele unui soț sunt calea lucrării lui Dumnezeu pentru inima unui mire sau mirease, unde celălalt nu este schimbat sau corectat, ci acceptat. Și Dumnezeu lucrează acolo. Dificultățile fiecărei zile sunt o mie de ocazii ale Paștelui pentru a vedea lucrarea lui Dumnezeu. Nu ai nevoie de putere sau inteligență, ai nevoie de acceptare.

 

Sfințenia mea este ascunsă în viața pe care mi-o dă providența, nu în creier sau în mușchi. 

C. L.