Călugăriță, mistică, dramaturg, doctor al Bisericii alături de Ecaterina de Siena și Tereza de Avila, patroană a Franței alături de Ioana d’Arc, patroană a persoanelor suferind de boli infecțioase, patroană a misiunilor, care a ales mănăstirea și a murit foarte tânără de tuberculoză.

 

Povestea umană și spirituală a sfintei Tereza de Lisieux, mai cunoscută ca Sfânta Tereza a Pruncului Isus, este una dintre cele mai paradoxale din istoria Bisericii, care o amintește la 1 octombrie și este venerată în întreaga lume.

 

Bazilica orașului francez dedicat ei este al doilea loc de pelerinaj în Franța după Lourdes. Pius al XI-lea, care a canonizat-o în 1925, a considerat-o „steaua pontificatului său”. Ioan Paul al II-lea în 1997 a proclamat-o Doctor al Bisericii cu ocazia centenarului morții sale.

 

Faima mondială a sfintei Tereza se datorează scrierilor spirituale, care pot fi citite în „Povestea unui suflet”, publicată pentru prima dată în 1898, unde urmărește un itinerar spiritual profund.

 

Noutatea spiritualității sale, numită și teologia „căii mici”, constă în căutarea sfințeniei, nu în acțiuni mărețe, ci chiar și în cele mai nesemnificative acte cotidiene, cu condiția ca acestea să fie făcute din iubirea lui Dumnezeu. După moartea sa, vocea acestei umile carmelitană ajunge la multă lume, are un impact asupra intelectualilor, stârnește emoții și tandrețe în rândul poporului drept-credincios.

 

C. L.