Este important să nu citim parabola bunului samaritean în termeni sentimentali.
Un bărbat este jefuit și bătut pe drumul spre Ierihon. În timp ce zăcea pe jumătate mort pe drum, un preot care trecea pe acolo îl vede și se duce la el fără să se oprească pentru a-l ajuta. Un levit trece și el pe acolo și face același lucru. Simțim dezgust față de aceste atitudini, dar de ce au refuzat acești doi bărbați consacrați să-l ajute pe acest biet om?
Trebuie știut că era absolut interzis ca preoții și leviții să se atingă de sânge. Pentru iudaism, viața rezidă în sânge, iar vărsarea de sânge reprezintă moartea. Legea spune că un uns al lui Dumnezeu nu trebuie să aibă nimic de-a face cu moartea și sângele. Acești doi oameni sunt legați de obligațiile lor față de lege și, dacă s-ar fi atins de acel om, nu ar mai fi putut să se închine decât dacă ar fi trecut printr-o procedură complicată de ritualuri de purificare. Ele ar fi fost incompatibile cu Templul și cu sacrificiile de acolo.
Acest lucru este impresionant: legile religioase i-au împiedicat pe cei doi bărbați să îl ajute pe acest om sărac.
Dar cine este acest om pe jumătate mort? Părinții Bisericii subliniază că acest individ coboară din Ierusalim - orașul sfânt - la Ierihon, orașul distrus și blestemat de Iosua, care nu avea să fie reconstruit niciodată și care este reconstruit cu prețul unor jertfe umane (așa cum se relatează în 1Regi 16,34). Aceste două orașe sunt simbolul raiului și al iadului.
Acest om este umanitatea care pierde raiul din cauza păcatelor sale și se îndreaptă spre iad, iar în drumul său este distrus de dușmanii naturii umane.
Legea, regulile, nu-l pot salva, ci doar îl văd și îl recunosc mort. Dar Isus spune această parabolă unui cunoscător fin al legii care se ceartă și caută justificare.
Apoi intră în scenă un samaritean. Pentru evrei, samaritenii erau eretici care denaturau legea. Este nevoie de un samaritean pentru a-l salva pe om, adică de un om nesupus legii, care se murdărește cu sângele lui, făcându-se impur, pentru a-l vindeca. Pentru a vindeca umanitatea trebuie să se respecte regula care transcende orice lege: iubirea, care este împlinirea deplină a legii, așa cum spune Sfântul Paul.
De fapt, regulile pe care cineva le urmează pentru a se simți "bine", cum ar fi expertul în Lege, devin cuști care îl împiedică să iubească. Samariteanul nu se interesează de sacrificiile care trebuie făcute, ci are vin și ulei pentru a vindeca acest bolnav, pe care Biserica le va folosi apoi în sacramente.
Avem nevoie de un han în care acest samaritean să îi poată duce pe bărbații și femeile rănite din fiecare generație. Acest han este comunitatea creștină căreia Cristos, Cel pur pentru cei impuri, îi încredințează această umanitate rănită pentru ca să aibă grijă de ea. Iar când se va întoarce, își va aduce răsplata. El îl va întoarce pe acest samaritean și ne va da "mai mult" decât am cheltuit. Și ne va da Raiul.
C.L.
