Femeia pe care Isus o observă în timp ce stă în fața vistieriei Templului este descrisă în doi termeni specifici: este văduvă și este săracă. Această dublă dimensiune o face deosebit de prețioasă în ochii lui Dumnezeu.

 

Vechiul Testament insistă adesea asupra predilecției Domnului pentru cei care nu au resurse și își găsesc refugiul doar în El: săracii, străinii, văduvele și orfanii. Psalmul 145, care revine în liturgia acestei duminici, ne amintește, de asemenea, că Dumnezeu „sprijină pe văduvă şi pe orfan”. Mai mult, legi specifice, date de Dumnezeu însuși, protejează în mod deosebit categoria văduvelor.

 

Numai Dumnezeu este scutul lor de apărare: văduvele întruchipează așadar o încredere autentică în Domnul și devin modele autentice de credință; deși nu posedă aproape nimic, ele știu să fie exemplare prin generozitatea și capacitatea lor de a împărți puținul pe care îl au, precum văduva anonimă din pagina Evangheliei și văduva din Sarepta, protagonista primei lecturi din această duminică. 

 

În Templu, doar Isus pare să observe prezența femeii și ceea ce face ea: el privește profund, observă ce se întâmplă și cum acționează oamenii. La sfârșitul învățăturii sale publice, Isus cheamă mulțimea să se ferească să-i imite pe cărturari, cărora le place să fie salutați prin piețe și să ocupe primele locuri, să se roage cu dorință să fie văzuți, dar apoi să devoreze avutul văduvelor. În realitate, ei manifestă numai ipocrizie, opusul a ceea ce este plăcut Domnului.

 

Credința este încredințarea în Dumnezeu și certitudinea că El este singura salvare: ea deschide ochii asupra Adevărului și îi oferă omului o libertate autentică, care îi permite să se lepede de sine și de valorile sale pământești pentru a-l câștiga pe Cristos.

 

Este ceea ce face văduva săracă: ea nu își aruncă „surplusul” în vistierie, ci îi oferă lui Dumnezeu tot puținul pe care îl are, care este totuși esențial pentru ea. Iar Isus o arată ca exemplu, nu întregii mulțimi, ci doar discipolilor săi, după ce i-a chemat la sine: pe ei îi învață să privească oamenii și acțiunile lor așa cum numai el știe să le privească și îi îndeamnă să o imite pe văduva săracă, să își pună întreaga viață în mâinile Tatălui. 

C. L.