Continuă istoria crizei în relația dintre Isus și comunitatea sa, declanșată de o nouă revelație a persoanei sale, după marele miracol al pâinilor și peștilor. Recurgând la simbolistica pâinii, Isus se prezintă ca „pâinea cea vie care s-a coborât din cer”, o pâine care, spre deosebire de cea făcută din grâu și de mana însăși, dacă este mâncată dă viață veșnică.

Isus se face cunoscut discipolilor săi puțin câte puțin. Unii dintre apostoli l-au întâlnit când era încă printre discipolii lui Ioan Botezătorul, în pustiu. Atunci, mulți l-au văzut botezându-se în Iordan și au crezut că era unul dintre numeroșii reformatori și predicatori din acea vreme. Alții l-au cunoscut atunci când era cu ai săi în Galileea, îi cunoșteau părinții, familia. La un moment dat, Isus le-a cerut tuturor acestor oameni să lase acea primă cunoaștere „în trup” și să înceapă o nouă cunoaștere „în duh”.

Și ceva nu a funcționat: mulți nu au acceptat această nouă natură a lui Cristos.

Evanghelia de astăzi ne familiarizează cu un fenomen tipic al acestor momente: murmurul. Cei care stăteau în jurul lui, cei care îl priveau de la distanță, dar și unii dintre cei care erau mai aproape, încep să bârfească. Apar diverse teorii și ipoteze cu privire la relația dintre primul Isus și cel nou care le este revelat, și apar îndoieli. 

Biblia este familiarizată cu murmurul, mai ales în timpul marilor crize ale traversării pustiului către țara făgăduită. Se știe că acesta apare atunci când cineva se află în mijlocul vadului: începe să regrete Egiptul și nu înțelege de ce ar trebui să continue o călătorie grea și dureroasă în necunoscut. Și cineva începe să pună la îndoială cuvintele și persoana lui Moise. Murmurele biblice sunt crize de credință în adevărul făgăduinței.

Isus spune: „Nu mai murmuraţi între voi!” Este foarte important, în aceste faze, să nu permitem virusului murmurării să se răspândească. Murmurul devine tema dominantă a discursurilor, subiectul secret care trebuie spus, în șoaptă, celor pe care îi întâlnești. Variantele se înmulțesc și, în curând, comunitatea este plină de murmur, care o poate distruge.

Și Isus ne repetă și nouă acum, împreună cu Papa Francisc: „Nu mai murmuraţi între voi!” Calitatea spirituală a comunităților creștine depinde cu siguranță de tipul de cuvinte pe care le schimbăm unii cu alții, în special cele pe care le șoptim. Orice criză începe cu cuvinte rele șoptite care iau locul celor bune. 

C. L.