Duminica aceasta ne invită să reflectăm asupra temei ascultării și mai ales ne pune această întrebare: cum putem asculta de Dumnezeu?
Istoria ne învață că au existat persoane care, pentru a-și asculta conștiința, nu s-au supus regilor și stăpânilor, chiar și anumitor legi care erau în conflict profund și radical cu conștiința lor.
Chiar și în Biblie există neascultări, începând cu cea minunată a moașelor din Egipt, care nu l-au ascultat pe Faraon și au asistat aducerea pe lume a copiilor evreilor; cea a supraveghetorilor de la cărămidării, care nu s-au supus ordinului de înăsprire a condițiilor de muncă ale sclavilor evrei. Istoria lui Moise și a eliberării de peste mare nu ar fi început fără aceste sfinte neascultări. La fel cum istoria mântuirii ar fi fost mai puțin umană fără neascultarea lui Nabot (1Rg 21), care a refuzat să-și vândă via regelui, pentru că, dacă ar fi acceptat acel contract, și-ar fi vândut și demnitatea. Și noi încă îi mulțumim.
Dar în Biblie există și neascultări bune față de Dumnezeu. Cea a lui Iona, care în loc să meargă la Ninive, așa cum îi poruncise Domnul, s-a îmbarcat spre Tarșis. Pe acea corabie, datorită acestei neascultări, Iona înțelege ceva nou despre Dumnezeu, iar noi înțelegem ceva mai mult despre ce este profeția și cine sunt profeții.
Și în Evanghelia din această duminică se manifestă neascultarea față de Isus. El vindecă un lepros și îi poruncește să nu divulge această vindecare: „Însă el, ieşind, a început să proclame tuturor şi să răspândească vestea, aşa încât Isus nu mai putea să intre în cetate în văzul lumii”. Este posibil că evanghelia s-a răspândit rapid datorită acelui om care nu s-a supus și a vorbit despre miracolul pe care l-a trăit.
Este întotdeauna dificil să știm când să ascultăm sau să nu ascultăm, pentru că prin aceste alegeri ne punem în joc demnitatea. Dar în viața spirituală este și mai important să fim capabili să înțelegem când să ascultăm sau nu de Dumnezeu.
C. L.
