„Isus i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la cingătoare, dar încălţaţi cu sandale şi: „Să nu purtaţi două tunici!” (Mc 6,7-13).

Evanghelia de astăzi o continuă pe cea din duminica trecută. L-am lăsat pe Isus amărât de atitudinea concetățenilor săi din Nazaret, care refuzaseră vestirea său. Dar, departe de a-și pierde inima și conștient de lucrarea pe care Tatăl i-a încredințat-o, Domnul se întoarce la misiunea sa: vestirea Împărăției lui Dumnezeu.

Acesta este centrul predicării sale și acesta poate fi doar centrul acțiunii Bisericii. Papa Francisc a amintit acest lucru, vorbind despre necesitatea actuală a Bisericii de a „ieși din confortul ei și de a avea curajul să ajungă la toate periferiile care au nevoie de lumina evangheliei”.

Iată, așadar, Isus îi trimite pe apostoli să evanghelizeze. În primul rând, el îi instruiește cu atenție asupra „stilului” care trebuie trăit în această misiune, pentru a experimenta puterea evangheliei pe care o vestesc. Modalitățile solicitate de Isus, de fapt, sunt „substanță” și nu „formă”, o parte integrantă a proclamației evanghelice și nu o realitate accesorie.

Discipolii pleacă „doi câte doi”. Este important să mergi doi câte doi, să ai pe cineva pe care să te poți baza, în ale cărui cuvinte să cauți dovezi că exiști, că ești iubit, că ești capabil de relații pozitive, că nu crezi de unul singur. Pentru că, dacă este singur, omul începe să se îndoiască de toate, chiar de el însuși. Prin urmare, prima vestire a celor Doisprezece este propria lor viață, un eveniment de prietenie.

„Nu luați nimic pentru drum”. Este goliciunea crucii. Cei Doisprezece reproduc în sine chipul Celui care îi trimite, Omul care umblă sărac și liber. Ceea ce aveți vă separă de celălalt și puterea nu este în mijloace, ci în Cuvânt, care se răspândește prin întruparea în mărturie și martiri.

„Dacă intraţi într-o casă, rămâneţi acolo”. Casa este locul vieții celei mai adevărate, unde se vestește și apoi se vindecă, se alungă demoni și se crează comuniune. Este locul în care viața se naște, trăiește din iubire, este convertită din singurătate în comuniune.

O vestire exprimată într-un cuvânt: „Convertiți-vă”. Ieri și astăzi, acesta este „stilul” pe care trebuie să și-l asume fiecare evanghelizator autentic.

C. L.