„Nunta este pregătită, dar cei chemaţi nu au fost vrednici. Mergeţi aşadar la răscrucile drumurilor şi oricâţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă. Servitorii aceia au ieşit pe drumuri şi i-au adunat pe toţi pe care i au găsit, răi şi buni, şi sala de nuntă s-a umplut”(Mt 22,1-14).

 

În această duminică, încă o dată, liturgia cuvântului ne prezintă un Dumnezeu care îl caută pe om, care îl invită la comuniune. În fața acestei invitații, fiecare dintre noi rămâne liber să răspundă „da” sau să refuze. Sala în care „regele a pregătit ospățul”, de fapt, poate rămâne goală, pâinea și vinul de pe masa pot rămâne acolo, fără ca cineva să le consume.

 

Dar, în ciuda acestei posibilități, Dumnezeu continuă cu încredere să pregătească „ospățul de nuntă”, să pregătească sărbătoarea pe care dorește să o celebreze cu fiecare dintre noi, până când sala este plină! Astfel încât bucuria de a fi cu el și de a-i împărtăși viața aparține cu adevărat tuturor. Acesta este visul lui Dumnezeu și acesta este motivul pentru care, în parabola Evangheliei, după refuzul primilor oaspeți, regele trimite să fie chemați toți cei care sunt la „răscrucile drumurilor”, adică în locurile în care nu este sărbătoare.

 

Invitația Domnului la ospățul său de nuntă continuă în fiecare zi, când în timpul Liturghiei ni se spune: „Fericiţi cei chemaţi la ospăţul Mielului”. Iar când, acceptând această invitație, ne apropiem de altar, arătăm prin fapte că vrem să primim darul comuniunii cu el și că vrem să mergem alături de el pe căile vieții noastre. Cu siguranță nu facem acest lucru pentru că suntem mai buni decât ceilalți, ci doar pentru că suntem printre cei mulți pe care Domnul i-a găsit la răscrucile drumurilor și i-a chemat.

 

Conform relatării Evangheliei, totuși, Domnul pune o condiție pentru participarea noastră la sărbătoare: hainele de nuntă! Cei care nu se obosesc să le poarte nu pot participa la ospăț. A nu purta hainele de nuntă, înseamnă a nu crede pe deplin în acea invitație!

C. L.