Sfântul Ioan al XXIII-lea a murit la 3 iunie 1963. Dar Biserica nu îl comemorează la această dată, ci la cea a nașterii sale, 11 octombrie. Aceasta a fost voința Papei Francisc, înscriindu-l în Registrul Sfinților din Calendarul roman după canonizarea din 27 aprilie 2014.
 
La 11 octombrie 1962, Papa Ioan al XXIII-lea a deschis Conciliul al II-lea din Vatican și în seara acelei zile, privind prin fereastra biroului său, a rostit cuvintele care au mișcat generații întregi de oameni, nu doar creștini: „Întorcându-te acasă tu va găsi copiii. Dă-le copiilor tăi o mângâiere și spune-le: aceasta este mângâierea papei. Veți găsi câteva lacrimi de uscat, spuneți un cuvânt bun: Papa este alături de noi, mai ales în ceasul tristeții și amărăciunii”.
 
Papa Ioan al XXIII-lea născut în Italia la 25 noiembrie 1881, fiul unor țărani care l-au botezat în ziua nașterii sale. Angelino a fost foarte inteligent și a absolvit școala fulgerător, atât de rapid încât la seminar a fost cel mai tânăr în clasa sa. La 19 ani și-a terminat studiile, dar prin dreptul ecleziastic nu a putut fi hirotonit preot înainte de vârsta de 24 de ani, așa că a fost trimis la Roma să studieze. Când a devenit preot, a devenit secretar al episcopului și profesor la seminar. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial a fost chemat la arme în calitate de capelan militar. În 1921 se afla la Roma și, ulterior, în Bulgaria și Turcia, ca vizitator apostolic: astfel a început cariera sa diplomatică. Numit Nunțiu la Paris în 1944, a devenit Patriarh al Veneției în 1953.
 
La 28 octombrie 1958, cardinalul și patriarhul de atunci al Veneției a urcat pe tronul papal, ca succesor al lui Pius al XII-lea, și mulți au fost surprinși. Ar fi trebuit un bătrân să conducă Biserica? Ziarele vorbeau despre un „papă țăran”. Imediat ce a fost ales, și-a luat numele de Ioan. A fost primul punct fix al pontificatului său. Un nume care era deja un program întreg. Și nu s-a contrazis. În 1959, la doar un an de la alegerea sa, el a anunțat Conciliul al II-lea din Vatican.

C. L.