Cu ocazia celebrării liturgice "Înălțarea Sfintei Crucii", parohia din Bender și-a sărbătorit hramul, anticipându-l la 11 septembrie și nu în ziua comemorării, care este în mod traditional pe 14 septembrie, care ar fi fost o zi lucrătoare.

Episcopul Anton Coșa a prezidat liturghia, însoțit fiind de părintele paroh Vladimir Beloconii, de comunitatea credincioșilor și de cele două surori, inclusiv de sora Anastasia Cyran, care în urmă cu câteva zile și-a făcut profesiunea solemnă pentru viața consacrată.

O credincioasă l-a întâmpinat pe Episcop cu un scurt gând și cu darul unui buchet de flori. Episcopul a salutat comunitatea la începutul liturghiei, exprimând bucuria prezenței sale în Bender, salutându-l pe părintele paroh și amintind pe scurt semnificația sărbătorii liturgice, a Înălțării Sfintei Crucii, și valoarea pe care acest simbol îl are pentru viața creștină.

Predica a fost ținută de părintele Petru Ciobanu, un orator atent și înțelept, care a fost invitat să predice la numeroase hramuri parohiale.

Frumos gestul la Ofertoriu făcut de doi copii, care au adus la altar și i-au dat Episcopului cruci mici și simple. La finalul Sfintei Liturghii, Episcopul a binecuvântat crucea cea mare, care va fi așezată pe noua biserică aflată în construcție.

Comunitatea din Bender este întotdeauna foarte fericită să-l primească pe Episcop și să aștepte cuvântul păstorului său, mereu atent la toate comunitățile. Așa cum se întâmplă adesea, unii dintre credincioși s-au oprit pentru a împărtăși câteva cuvinte episcopului și pentru a cere o binecuvântare.

Preotul paroh Vladimir Beloconii, un călugăr dehonian prezent în Dieceza de Chișinău de peste 14 ani, l-a însoțit pe Episcop în timpul sărbătorii, mulțumindu-i pentru darul prezenței și pentru celebrarea Euharistiei.




"Sunt momente de încurajare pentru comunități - a comentat Episcopul - mai ales după perioada dificilă a pandemiei, care sperăm să nu se repete cu gravitatea deja experimentată. Consider că este foarte important - a continuat Episcopul - să fim prezenți în mijlocul credincioșilor cât mai mult posibil, mai ales cu ocazia hramului parohial".

C.L.