Pasajul evanghelic pentru această a III-a duminică din Advent începe cu o întrebare: „Ce trebuie să facem?” Întrebarea mulțimilor adresată lui Ioan este cea pe care fiecare dintre noi și-o pune atunci când vrea să facă pe cineva fericit, pe cineva drag sau pe cei din jurul nostru, sau pe care ne-o punem atunci când întâlnim pe cineva care vrea să fim fericiți.

Ce ar trebui sa facem? Este întrebarea unui părinte pentru binele familiei sale, pentru creșterea copiilor săi, este întrebarea unui catehet, unui educator pentru copii, care îi însoțește în descoperirea frumuseții autentice a unui Dumnezeu care este Tatăl, în Fiul cu Duhul Sfânt, este întrebarea unui angajator pentru siguranța angajaților săi.

Răspunsul lui Ioan Botezătorul nu este de la sine înțeles, dimpotrivă zdruncină, provoacă, întreabă: „Cel care are două tunici să împartă cu cel ce nu are, iar cine are de mâncare să facă la fel! Nu pretindeţi mai mult decât ceea ce a fost fixat pentru voi! Nu maltrataţi şi nu acuzaţi pe nimeni pe nedrept!”. Fața fericirii care strălucește prin această pagină a evangheliei este împărtășirea: aceasta este universalitatea mântuirii, pentru că toți suntem primitori ai speranței creștine. Lăsați egoismul deoparte și respingeți idolatria banilor. Fericirea înseamnă să trăiești prezentul pe deplin și serios.

În răspunsurile lui Ioan Botezătorul există o indicație pentru noi despre calea care trebuie de urmat. Sfântul Ioan Botezătorul ne arată ce este fericirea. Pentru noi, creștinii, fericirea este întâlnirea cu Domnul, pe care ne pregătim să-l primim în acest timp de Advent. Să fim în ton cu cele trei propuneri ale Evangheliei: răspunsul este o necesitate profundă de solidaritate. Acesta va fi calea prin care să-l recunoaștem și să-l primim pe Isus în viața noastră de zi cu zi și să creăm o singură familie sub stăpânirea unui singur Tată.

C. L.