„Dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”.
Cărturarii și fariseii erau oameni care respectau Legea lui Moise. În acest text nu există nicio critică la adresa acestor evrei pioși, în fața cărora ar trebui să ne scoatem pălăria pentru consecvența și tenacitatea lor în ascultare. Dar neprihănirea celor care îl ascultă pe Cristos trebuie să o depășească pe a lor. Cu toate acestea, era greu să te gândești să faci mai mult decât acești domni. Astfel, Isus începe să explice ce este acest „mai mult”.
Nu este o evanghelie ușoară, de compromis, iar textul din această duminică este clar. Toate acestea pot părea exagerate și, în parte, așa este. Dar fiecare dintre noi speră să găsească pe cineva care să iubească așa și doar cu exagerare. Sperăm să avem un frate sau o soră care mai degrabă și-ar tăia o mână decât să ne rănească, sau să găsim pe cineva care mai degrabă ar muri decât să ne înșele sau să ne manipuleze. Dar poate că nu-i găsim, pentru că este mult mai ușor să dăm peste oameni care, în fața acestei Evanghelii, spun: să nu exagerăm!
Dar poate cineva să iubească cu adevărat fără să exagereze?
Într-adevăr, dacă vedem o mamă, un preot, un tânăr, un misionar sau altcineva care își depășește datoria din iubire și grijă pentru cineva, ceva se aprinde în noi. Nu trebuie să neglijăm acest text și nici întreaga Evanghelie. Este nevoie ca aceste cuvinte să fie hrană, pentru ca cineva să iubească astfel. Și acest cineva suntem noi. Și este imposibil pe cont propriu.
Într-adevăr, Evanghelia începe prin a spune: „Nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc”. El a venit să ne dea acel „mai mult”, de aceea este Domnul și numai El ne introduce în viața împărăției cerurilor. Nu este vorba de a fi suficient de puternic pentru a iubi astfel, ci de a fi suficient de simplu pentru a fi condus de Domnul. El a venit pentru aceasta, pentru a „împlini” și a ne permite să iubim cu adevărat.
C. L.
