„La miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!» Atunci s-au ridicat toate acele fecioare şi şi-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci candelele noastre se sting!» Dar cele înţelepte au răspuns zicând: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă!” (Matei 25,1-13).
Capitolul al 25-lea din Evanghelia după Matei ne va călăuzi în ultimele duminici ale acestui an liturgic, cu cele trei parabole despre scopul final al omenirii. Cea de-a treia parabolă va fi pentru cei care se vor întâlni pentru prima dată cu Isus la sfârșitul timpurilor. A doua, cea a servitorilor și a talanților stăpânului, judecata celor care au fost în slujba Domnului și care și-au îndeplinit sau nu misiunea. Parabola din această duminică este prima din acest capitol și se referă la cei care au fost destinați să intre la ospăț cu Mirele și au făcut-o sau nu.
În toate cele trei cazuri ne aflăm la o răscruce de drumuri, unde viața are întotdeauna doar două posibilități: fie intrăm, fie ieșim.
În parabola din această duminică, întâlnirea cu Mirele nu este întâmplătoare, ci este punctul culminant al unei așteptări. Există o așteptare de lumină în viață, înțelegem încă din copilărie că nu ne putem naște din întâmplare, ci mergem spre ceva important, există cineva pe care trebuie să-l întâlnim.
Iată zece fecioare care așteaptă întâlnirea în două moduri diferite. Unele o fac instinctiv și fără pregătiri: ies cu candelele și așteaptă, fără să se gândească la asta. Dar lucrurile importante nu se fac în acest fel: aceasta este superficialitate. Celelalte fecioare investesc în valoarea întâlnirii care le așteaptă, își iau untdelemn de rezervă în vase mici pentru a-l păstra. Ele sunt înțelepte. Celelalte nu sunt, ele sunt nepricepute.
Suntem cu toții într-un echilibru între aceste două tipuri de situații: cea în care suntem pregătiți pentru lucruri mărețe și țintim sus și cea în care reacționăm spontan, instinctiv. Dar are dreptate cel ce percepe profunzimea vieții, cel care simte măreția lucrurilor și crede că merită să pregătească rezerve în vase mici.
Există multe ocazii de a crește, de a ne pregăti, întotdeauna, la orice vârstă. Merită să umplem vasele, când primim untdelemn, sursa de lumină pentru candela noastră. Merită să ne pregătim. Speranța, spune sfântul Paul, nu dezamăgește.
C. L.
