Pentru a-l întâmpina pe Pruncul Isus, este încă o dată necesar să ne concentrăm asupra figurii lui Ioan Botezătorul. Pasajul Evangheliei este format din câteva versete preluate din Prologul solemn al Evangheliei a patra (In 1,6-8) și apoi de la începutul narațiunii propriu-zise (In 1,19-28).

Ioan Botezătorul este martor și nu este doar un accident istoric, cu atât mai puțin un caz unic, ci aparține voinței dintotdeauna a lui Dumnezeu. A doua parte a Evangheliei poate fi citită în două momente distincte: în prima parte Ioan Botezătorul este întrebat cine este; în a doua parte, în schimb, despre ceea ce face.

El nu spune cine este: respinge pur și simplu rolurile cunoscute, care, deși importante, nu corespund misiunii sale. El nu este profet, nu este Ilie, profetul vremurilor din urmă, nici măcar nu este Mesia, așa cum se aștepta poporul. Ioan Botezătorul, negând identificarea cu aceste roluri, dorește să-și ajute adepții să se deschidă noutății lui Dumnezeu, care este întotdeauna fără precedent și surprinzătoare.

Întrucât Botezătorul pregătește oamenii să primească surpriza absolută și noutatea lui Dumnezeu, care este Fiul său pentru noi, și el cere să nu ne limităm la ceea ce este deja cunoscut, ci să ne deschidem spre noul care vine de la Dumnezeu.

Ultimele versete ale Evangheliei se referă la activitatea lui Ioan: botează cu apă, adică împlinește un gest care nu este doar de purificare, ci și de cufundare în viața lui Dumnezeu, care acum se face prezent în mijlocul oamenilor. Misiunea lui este să-l arate ca fiind prezent în mijlocul omenirii: nu trebuie să mergem să-l căutăm pe Dumnezeu, pentru că el a venit să-i caute pe oameni trăind printre noi.

Fără Ioan, însă, fără cineva care face ochii și urechile sensibile la prezența lui Cristos, oamenii riscă să neglijeze, să disprețuiască și să ignore ceea ce ochilor lor li se pare simplu.

C. L.