Ființa umană este o cerșetoare a fericirii, și ei doar ar dori să i se supună. Isus știe acest lucru și vine în întâmpinarea dorinței noastre celei mai profunde și ne răspunde. De patru ori proclamă: fericiți voi, ceea ce înseamnă: ridicați-vă cei care plângeți, mergeți înainte, nu lăsați mâinile în jos, sunteți pe drumul lui Dumnezeu.

În Biblie, Dumnezeu îi cunoaște doar pe oamenii aflați pe drum: spre un pământ nou și un cer nou, spre un alt mod de a fi liberi, cetățeni ai unei împărății care vine.

Oamenii fericirilor sunt drumul care duce spre lumea nouă. Fericiți voi, cei săraci! Fericiți voi, care acum sunteţi flămânzi, dar nu ni se dă nicio garanție. Fericiţi voi, care plângeţi acum, și nu sunt lacrimi de bucurie, ci picături de durere. Fericiți sunt cei care simt lipsa iubirii lumii ca pe o rană. Fericiți, de ce? Pentru că sărăcia e bună, pentru că e bine să suferi? Nu, ci dintr-un alt motiv: din cauza răspunsului lui Dumnezeu. Vestea bună este că Dumnezeu are o slăbiciune pentru cei slabi, îi adună din gropile vieții, are grijă de ei, face ca istoria să meargă înainte nu cu putere, bogăție, sațietate, ci pentru a semăna dreptate și împărtășire, pentru a aduna pace și a șterge lacrimi.

Și ne-am fi așteptat  că săracii sunt fericiți pentru că se vor îmbogăți. Nu. Planul lui Dumnezeu este mai profund și mai delicat. Fericiți voi, cei săraci, pentru că Împărăția este a voastră, aici și acum, pentru că aveți mai mult spațiu pentru Dumnezeu, pentru că inima voastră este liberă, dincolo de lucruri lumești. Săracii sunt sânul în care se zămislește împărăția lui Dumnezeu.

Fericiți voi, cei săraci, care nu aveți nimic altceva decât inima voastră, care nu aveți nimic de dat, ci vă dați pe voi înșivă, care sunteți în același timp o mână întinsă care cere și o mână întinsă care dă, care primiți totul și dați totul. Poate că suntem surprinși de acei „vai”. Dar Dumnezeu nu blestemă, Dumnezeu este incapabil să dorească răul. Nu este o amenințare, ci un avertisment: dacă te umpli de lucruri lumești, dacă îți satisfaci toate poftele, cauți aplauze și aprobare, nu vei fi niciodată fericit.

Acești „vai” sunt o plângere, sau mai bine zis plângerea lui Isus asupra celor care confundă superficialul cu esențialul, care sunt plini de ei înșiși, care se agață de lucruri lumești și nu au loc pentru veșnicie și infinit, nu au drumuri în inima lor, ca și cum ar fi deja morți. Fericirile sunt veștile bune pe care Dumnezeu le dă omului pentru a-l ajuta să înțeleagă ce este adevărata fericire.

C. L.