Ca în fiecare an, parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Orheiși-a sărbătorit hramul, anticipându-l sâmbătă, 14 august, înainte de 15 august, care este ziua aniversării sale tradiționale.
Episcopul Anton Coșa a prezidat Sfânta Liturghie și a fost întâmpinat de părintele paroh Daniel Medveș și de credincioșii parohiei. Unii preoți ai diecezei au fost prezenți la sărbătoare și, mai presus de toate, a fost binevenită participarea a trei preoți veniți din România pentru această ocazie, ca prieteni și colegi de seminar ai părintelui paroh Daniel Medveș.
Episcopul i-a salutat pe credincioșii prezenți la începutul liturghiei, reamintind importanța sărbătorii mariane din timpul anului liturgic, invitându-i la rugăciunea constantă faţă de cea care, ridicată la cer, însoțește biserica și fiecare comunitate în călătoria credinței.
Omilia a fost ținută de pr. dr. Petru Ciobanu, care a subliniat sensul profund al „numelui” Mariei, deoarece este o referință biblică pentru multe alte personaje care au jucat un rol important în istoria mântuirii.
Comunitatea a trăit sărbătoarea parohială cu simplitate și credință profundă, bucurându-se mai presus de toate pentru prezența Episcopului și a celorlalți preoți, care au îmbogățit liturghia și i-au făcut pe oameni să simtă apropierea de această comunitate mica din punct numeric, dar entuziastă în credință.
„Parohia Orhei este mică și nu are un număr mare de credincioși - a comentat Episcopul -, dar este o comunitate care se roagă și își trăiește apartenența la Biserică cu dăruire, datorită și angajamentului preotului paroh Daniel, mereu deschis în a acorda atenție tuturor”.
„Sunt recunoscător - a continuat episcopul - pentru munca preotului paroh și, de asemenea, pentru ceea ce au făcut preoții verbiți, care au plecat de curând, dar sunt încă în inimile credincioșilor”.
galerie foto
C.L.