Maximilian Kolbe s-a născut la 8 ianuarie 1894 în Polonia și a fost botezat ca Raymond, în 1907 a intrat în Mănăstirea Fraților Minori Conventuali din Leopoli, unde a luat numele de Maximilian Maria.

Din 1912 până în 1919 și-a terminat studiile la Roma, absolvind filosofia și teologia, dar a fost întotdeauna interesat de fizică și matematică, mergând chiar până la proiectarea unor tipuri de aeronave. A fost hirotonit preot în 1918.

La Roma, după ce a asistat la o procesiune de francmasoni, care au ridicat un stindard în care Lucifer l-a zdrobit pe Sfântul Arhanghel Mihail, Maximilian pentru a propaga devotamentul față de Fecioar Maria (cea care a zdrobit capul șarpelui) a fondat „Armata Mariei Neprihănite” și revista „Cavalerul Neprihănitei”; el a supravegheat atent construirea unei mănăstiri la 40 km de Varșovia, pe care a numit-o Orașul Neprihănitei Zămisliri care, în 10 ani, a ajuns să conțină nu mai puțin de 762 de persoane consacrate, inclusiv preoți și călugări laici.

În 1930 a plecat în Japonia și acolo a creat o comunitate franciscană. Întors în Polonia, s-a dedicat mai presus de toate activității profesionale și „Cavalerului Neprihănitei”, care a ajuns la tirajul de 750 de mii de exemplare, apoi s-a alăturat „Il Piccolo Giornale” (n.tr. „Micului Jurnal”) cu 130 de mii de exemplare în timpul săptămânii și 250 de mii în zilele de sărbătoare.

Odată cu invazia nazistă a Poloniei, Maximilian a fost arestat la 17 februarie 1941 și deportat la Auschwitz unde, în august, după ce a scăpat un prizonier din lagărul de concentrare, zece dintre camarazii săi au fost închiși într-un buncăr pentru a muri de foame. Unul dintre cei aleși țipa în durere gândindu-se la soția și copiii săi, sfântul a reușit să-l înlocuiască și i-a ajutat pe toți, ajutându-i să moară în mod creștinesc.

Ioan Paul al II-lea l-a canonizat în 1982: la ceremonie a fost prezent și bărbatul salvat de el, Francis Gajowniczek.

C.L.