„A venit la el un lepros, care, rugându-l şi îngenunchind, i-a spus: Dacă vrei, poţi să mă cureţi. Lui i s-a făcut milă şi, întinzând mâna, l-a atins şi i-a spus: Vreau, curăţă-te!. Şi îndată lepra l-a părăsit şi a fost curăţat” (Mc 1,40-45).

Leprosul din Evanghelie se apropie de Isus, făcând un gest pe care societatea vremii nu-l agrea, pentru că leproșii trebuiau să trăiască departe de restul lumii. Isus se confruntă cu singurătatea acestui om, care simbolizează singurătatea umanității. El îl atinge înainte de vindecare, când este încă bolnav. Și această atingere îl vindecă. Leprosul spune: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi!”. Și are dreptate: Isus voiește, aceasta este voința lui Dumnezeu, harul vindecării. Isus este mișcat de „compasiune” și de dragostea lui nemărginită, care ajunge la punctul de a dărui harul vindecării.

Dar harul nu trebuie doar să fie recepționat, ci și să fie primit. De fapt, Isus îi spune acestui om să meargă la preot și să aducă ofrandele prescrise. Cu alte cuvinte, vindecarea nu s-a încheiat, și el trebuie să-și înceapă calea spirituală.

Dar leprosul, condamnat până atunci la izolare, pleacă spunându-le tuturor, răspândind vestea, strigând. În consecință, Isus nu mai poate intra în oraș. Se creează situația când anterior leprosul trebuia să fie departe de toată lumea, iar acum Isus este cel care trebuie să rămână în pustiu din cauza tulburărilor ce au fost provocate.

Primirea unui har nu este niciodată un eveniment ocazional, ci este începutul unei căi care nu are sfârșit și care duce la iubire și înțelepciune, care schimbă existența. Harul trebuie trăit în adâncul inimii și fără a face gălăgie. Harul este un dar de la Dumnezeu pentru om, pentru vindecarea sa interioară și pentru a menține o legătură cu Dumnezeu deopotrivă tăcută și întotdeauna adevărată.

Istoria leprosului manifestă iubirea lui Dumnezeu în vindecarea omului și îndemnul adresat omului de a primi harul și a-l trăi pe calea vieții în tăcere interioară.

C. L.