În istoria Bisericii, există o sfântă care, intrând în călugărie, a decis să fie a Mântuitorului nu doar prin viața pe care o trăia, ci și prin nume. Este vorba de sfânta Tereza a lui Isus, cunoscută majorității dintre noi drept Tereza de Avila sau Tereza cea Mare.

Tereza de Cepeda y Ahumada s-a născut la 28 mai 1515 în Avila într-o familie înstărită, dar și profund creștină. Încă de mică a voit să devină martiră, însă înțelegând că nu poate să-și satisfacă setea martiriului, s-a orientat spre exemplul pustnicilor. Însă unde să găsească un asemenea ambient într-o casă plină de copii, ea fiind al șaselea din nouă?

La vârsta de 13 sau 14 ani, după pierderea mamei, a ales-o ca mamă pe Maria, dorind să devină călugăriță carmelitană. În ciuda opoziției tatălui, a „fugit” în mănăstirea carmelitană din orașul natal. Însă, cu o sănătate fragilă, a trebuit să părăsească al ei colț de rai. A revenit aici mai târziu, însă curând a fost lovită de paralizie, vindecarea atribuind-o sfântului Iosif.

La vârsta de 39 de ani, citind Confesiunile sfântului Augustin, a înțeles că și-a risipit timpul cu lucruri deșarte. Întâlnirea cu Isus care i s-a arătat în starea ei de suferință i-a schimbat definitiv viața. Însă pentru o viață desăvârșită în mănăstire a înțeles că Ordinul Carmelitan trebuia reformat, operă căreia i-a dedicat, printre dureri și bucurii, întreaga viață. Totul a început în anul 1562, când la Avila a fost inaugurată mănăstirea „Sfântul Iosif”, a cărei superioară a fost aleasă curând. La scurt timp, în pofida opozițiilor, dar și datorită încurajărilor, a înființat noi mănăstiri și a început și reformarea ramurii masculine a Ordinului Carmelitan, avându-l drept ajutor pe sfântul Ioan al Crucii.

În anul 1571, în timpul Împărtășaniei euharistice, i-a apărut Isus, care i-a spus Terezei: „De azi înainte, tu vei fi mireasa mea”, viziunile succedându-se ulterior. Greutățile nu au încetat, însă Tereza a luptat, ajungând, datorită încrederii în Dumnezeu, să obțină aprobarea carmelitelor desculțe.

Activitatea reformatoare nu a împiedicat-o să-și pună în scris trăirile mistice, astfel că ne bucurăm de operele ei ca Viața, Calea perfecțiunii, Gânduri despre iubirea lui Dumnezeu, Castelul interior, cea din urmă fiind considerată o capodoperă a misticii creștine.

A murit la 15 octombrie 1582, având pe buze aceste cuvinte: „Doamne, sunt fiică a Bisericii”. A fost canonizată în anul 1622, fiind proclamată „învățător al Bisericii” de Papa Paul al VI-lea în anul 1970. Menționăm că cea mai mare sfântă a timpurilor moderne – sfânta Tereza a Pruncului Isus – și-a ales numele de călugărie plecând tocmai de la numele sfintei Tereza a lui Isus, însă, în smerenia ei, care o imita pe cea a sfintei din Avila, s-a numit doar „a Pruncului Isus”.

Care este lecția pe care vrea să ne-o transmită sfânta Tereza a lui Isus? În primul rând, ca și noi, fiind ai lui Isus prin numele de creștin pe care-l purtăm, să fim și prin viața noastră. Iar dacă mai este ceva de corectat, să nu ezităm să ne „reformăm” viața, adică, după expresia sfântului Paul, să devenim ființe noi. Amin.

Pr. dr. Petru Ciobanu