Când, la 11 februarie 1858, Fecioara Maria i s-a arătat pentru prima dată pe stânca Massabielle, în Pirineii francezi, Bernadeta Soubirous împlinise 14 ani. S-a născut la 7 ianuarie 1844. Ei, o tânără săracă și analfabetă, dar devotată Rozariului cu toată inima, Fecioara i se arată de mai multe ori.

 

În apariția din 25 martie 1858, Fecioara și-a dezvăluit numele: „Eu sunt Neprihănita Zămislire”. Cu patru ani mai devreme, Papa Pius IX proclamase Neprihănita Zămislire a Mariei drept dogmă, dar Bernadeta nu cunoștea acest lucru.

 

La 7 iulie 1866, Bernadeta Soubirous a decis să se alăture Congregației Surorilor Carității din Nevers. A rămas acolo 13 ani și a murit pe 16 aprilie 1879.

 

De la începutul aparițiilor s-a trezit implicată într-o situație complet paradoxală: ea, care nu știa nici să citească, nici să scrie, a devenit purtătorul de cuvânt al unui eveniment supranatural, cu ecou în întreaga lume.

 

Ea a fost supusă numeroaselor interogatorii pentru suspiciunea de fraudă. Au vrut să o determine să cedeze, astfel încât fluxul necontrolat de oameni către peștera vindecărilor să înceteze. Dar acuzatorii au fost derutați de claritatea sa: nu a fost confuză în afirmații și nu s-a contrazis. Era simplă și blândă, dar hotărâtă în poziția sa și nu era dispusă să negocieze cu nimeni, la fel cum nu renunța la Rozariul ei simplu: a refuzat să-l schimbe cu unul din aur și binecuvântat de Papa.

 

Ea nu a vorbit însă despre oamenii bolnavi fizic, ci despre oamenii bolnavi spiritual și anume lor Bernadeta le-a dedicat tânăra viață. Păcatul este dușmanul principal al omului, cel care corupe și îl îndepărtează de Dumnezeu atât spiritual cât și fizic. Corpul incorupt al sfintei Bernadeta Soubirous se află încă în capela mănăstirii „Saint-Gildard”, pentru a depune mărturie că vindecarea sufletului este mai importantă decât vindecarea trupului.

C. L.