„Femeie, mare este credinţa ta! Să fie cum vrei tu!”

În această duminică mesajul liturgiei Cuvântului se învârte în jurul unui „vis” al lui Dumnezeu și al inițiativelor pe care El însuși le pune în acțiune pentru a transforma acest vis în realitate.

Prin profetul Isaia (prima lectură), Domnul face o promisiune pentru poporul său: templul său, care este „casa lui”, nu va fi un loc de discriminare sau chiar de confuzie, ci mai degrabă o „casă de rugăciune pentru toate popoarele”.

Prin urmare, acesta este „visul” lui Dumnezeu, un vis care continuă să fie relevant pentru noi și la a cărui realizare el cheamă mai presus de toate să ia parte „cel mai mic” și „exclus”, precum femeia despre care Evanghelia narează azi. Scena se dezvoltă în dialogul dintre Isus și femeia canaaneană, cu medierea imploratoare a discipolilor: „Trimite-o, pentru că strigă în urma noastră!”.

Cele mai intense momente ale acestui dialog sunt reprezentate cu siguranță de strigătul femeii: „Doamne, ajută-mă!”. Dar și afirmația finală a lui Isus: „Femeie, mare este credința ta!”.

Isus tulbură modul de a trăi credința acelei vremuri, de fapt pentru Israel cultul adus Dumnezeu s-a exprimat mai presus de toate prin rugăciunea rituală, prin respectarea Sabatului, prin ofrande și sacrificii.

Dar în nararea Evangheliei nu există nimic din toate acestea! Dar numai o invocare care vine din adâncul inimii, un strigăt care provine dintr-o viață marcată de suferința și sentimentul neputinței unei mame: „Doamne, ajută-mă!” Iar Isus laudă această atitudine interioară: „femeie, mare este credința ta!”

Pentru că o credință „mare” este aceea care are curajul să-și așeze istoria la picioarele Domnului, cerându-i să o îndrepte, pentru a-i da în sfârșit sens și împlinire. Și femeia se roagă tocmai pentru ca istoria ei de mamă să poată avea încă sens, continuând să aibă fiica ei iubită lângă ea pentru a se dedica.