„Eu le-am dat cuvântul tău, iar lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, aşa cum eu nu sunt din lume” (In 17,14).

Oricine acceptă cuvântul lui Isus trebuie să se aștepte la luptă împotriva lumii. Este un pericol mereu prezent, și nu este o coincidență faptul că apostolul Ioan avertizează comunitatea cu aceste cuvinte: „Să nu iubiţi lumea şi nici cele ce sunt în lume!” (1 In 2:15).

Credința este întotdeauna amenințată de slăbiciunea noastră a credincioșilor, de ispitele răului, de nenorocirile pe care viața ni le rezervă. Pe scurt, suntem ca o barcă într-o mare mereu agitată. Isus le cere discipolilor să fie vigilenți, dar nu îi îndeamnă să lupte cu sabia în mână și nici nu le sugerează să fugă de această lume ostilă. Dimpotrivă: „Nu te rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti de Cel Rău.” (17:15).

Este bine să precizăm că Isus nu arată cu degetul spre oameni, ci spre cel rău care seamănă ură și, din păcate, găsește întotdeauna complicitate și încurajare. Oamenii de credință nu se tem de lume, dimpotrivă, ei știu că sunt trimiși în lume tocmai pentru a vindeca acele răni care împiedică omenirea să-l întâmpine pe Dumnezeu.

„Văd Biserica ca pe un spital de campanie după o bătălie”, a spus Papa Francisc. Credința ne protejează de rău, dar nu ne închide într-o cetate fortificată. Dimpotrivă, el ne îndeamnă să îi ajutăm pe cei care riscă să se piardă. Toate acestea sunt posibile cu o singură condiție. Dacă vrem cu adevărat să slujim omenirii, care pare atât de des prizonieră a răului, trebuie să ne păstrăm conștiința că nu suntem cetățeni ai lumii. Cu cât înțelegem mai bine faptul că nu aparținem acestei lumi, cu atât mai mult putem rămâne în lume în numele Domnului care-i iubește pe toți și vrea să le ofere tuturor lumină și viață.

C. L.