Într-o atmosferă de sărbătoare, joi, 16 octombrie 2014, comunitatea catolică din Orhei a celebrat, avându-l în mijlocul ei pe păstorul Diecezei de Chişinău, PS Anton Coşa, centenarul bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, consacrată în anul 1914.

Manifestările prilejuite de această comemorare au început la ora 10.00 cu un cuvânt de salut din partea parohului comunităţii, Pr. Vivian Furtado SVD, care le-a urat bun venit tuturor oaspeţilor care au avut bunăvoinţa să răspundă invitaţiei de a participa la sărbătoare. Un cuvânt de bun venit şi de mulţumire l-a adresat şi episcopul Anton Coşa care, în cuvântul său (pe care îl redăm mai jos), a punctat şi unele momente istorice ale parohiei catolice din Orhei, de la înfiinţarea ei până în timpurile de faţă, cu toate acele clipe de bucurie, dar şi de tristeţe prin care i-a fost dat să treacă. Prezentând broşura „Centenarul bisericii «Adormirea Maicii Domnului» din Orhei”, Pr. Petru Ciobanu a vorbit mai amănunţit despre istoria parohiei, urmând, în principal, prezentarea pe care a făcut-o în broşura pe care Oficiul pentru Cultură, Cercetare şi Publicaţii a oferit-o celor prezenţi la sărbătoare. De un real folos au fost mărturiile prezentate de strănepoatele ctitorei Cesarina Doliwa-Dobrowolski despre cum au primit şi au trăit ele credinţa pe care au primit-o de la strămoşi, precum şi bucuria de a vedea restaurat şi funcţional lăcaşul de cult ridicat în Orhei graţie contribuţiei străbunicii lor. Cu câte un cuvânt de felicitare au venit în faţa credincioşilor prezenţi în curtea bisericii din Orhei ambasadorii Poloniei, ES Artur Michalski, şi Ungariei, ES Mátyás Szilágyi. A urmat apoi un cuvânt de salut şi mulţumire adresat, în special, episcopului Anton Coşa şi parohului Vivian Furtado, precum şi părintelui Klaus Kniffki, de către primarului oraşului Orhei, Vitalie Colun. Cu un cuvânt de felicitare au venit şi reprezentanţii Bisericii Ortodoxe veniţi la eveniment, care au punctat importanţa dialogului fratern dintre cele două Biserici – catolică şi ortodoxă –, mai ales la nivel local. Cu o slovă de felicitare a venit şi provincialul Congregaţiei Cuvântului Divin, părintele Giancarlo Girardi. La sfârşitul evocării istorice a evenimentului comemorat a luat cuvântul unul dintre enoriaşii parohiei, Kazimir Kotulewiczi. Pentru a da culoare de sărbătoare evenimentului comemorativ, după fiecare discurs câteva colective de dansuri din localitate sau venite de departe special pentru acest moment, i-au încântat pe cei prezenţi cu un program artistic ce a inclus dansuri populare moldoveşti, poloneze sau dansuri moderne.

La ora 11.30 a început sfânta Liturghie de mulţumire, care a fost celebrată de păstorul Episcopiei de Chişinău, PS Anton Coşa, care i-a îndemnat pe creştinii prezenţi la Liturghie să fie pietre vii în Biserica al cărei cap este Cristos. Alături de episcop s-au aflat Mons. dr. Benone Farcaş, Pr. Giancarlo Girardi, precum şi alţi opt preoţi veniţi din parohiile Diecezei de Chişinău sau din România. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut pe Mons. dr. Benone Farcaş, vicarul general al Episcopiei de Chişinău, care, plecând de la lecturile biblice proclamate, ne-a introdus în misterul Bisericii zidite de Cristos pe Petru, el fiind piatra unghiulară şi cel care face să crească Biserica. După ce s-au hrănit cu trupul şi sângele lui Cristos, credincioşii l-au adorat şi i-au adus laudă lui Isus din preasfântul Sacrament al altarului. Îndestulaţi cu pâinea cerească, toţi cei prezenţi au fost invitaţi la o masă de comuniune frăţească, la care s-a continuat trăirea bucuriei celebrării centenarului bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei.

Lăudaţi-l pe Domnul în sanctuarul său! (Ps 150,1)

Cuvântul episcopului Anton Coşa la aniversarea a 100 de ani a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Orhei

Dragi confrați preoţi, persoane consacrate, stimate autorități, onorată asistență!

Acum o sută de ani în urmă îşi începea istoria sa centenară această frumoasă biserică catolică, unică în felul ei în toată țara, ba chiar şi în Moldova de dincolo de Prut. Dacă ea există astăzi, este pentru că au existat la începuturile ei oameni de credinţă şi cu suflet mare, a existat o comunitate care a voit-o şi care a știut cum să o realizeze. Nu se construiesc biserici numai aşa, pentru frumusețe, pentru a colora peisajul arhitectural al unui oraș; ele se construiesc pentru a răspunde nevoilor spirituale ale unei comunități.

Privind acum la această perlă arhitecturală, încerc un sentiment de mândrie şi de prețuire pentru cei care au creat-o, știind că în anii în care ea a fost construită aici, în localitate nu existau prea mulţi credincioși catolici, şi majoritate lor nu erau prea înstăriți. Totuşi, comunitatea era puternic motivată şi avea clară ideea propriei identități catolice. Pe de altă parte, majoritatea lor erau etnici polonezi, erau oameni foarte credincioși şi știau că numai o biserică proprie, aici în localitatea lor, o poate ţine unită şi o poate ajuta să-şi mențină şi propria identitate etnică.

Există astăzi în Republica Moldova mai multe localități unde trăiesc polonezi, dar care şi-au pierdut identitate lor religioasă tocmai pentru că nu aveau o biserică şi nu aveau un preot. La Soroca, de exemplu, exista o frumoasă comunitate catolică, ce, tocmai datorită faptului că la un moment dat, cu toate insistențele ei la episcopul de Iaşi, nu a mai primit un preot care s-o conducă spiritual, încetul cu încetul a dispărut aproape în totalitate, iar astăzi doar una sau două familii mai continuă să țină legătura cu biserica noastră, fie cu cea din Bălți, fie cu cea din Chişinău. E adevărat că la această decădere a contribuit mai târziu şi regimul sovietic care s-a instaurat aici după cel de-Al Doilea Război Mondial, cu politica lui anti-bisericească, cu toate interdicțiile şi cu toate șicanele pe care le inventa pentru a-i descuraja pe oameni să-şi mai practice credinţa.

Aici la Orhei însă Dumnezeu a avut un alt plan, şi de aceea soarta acestei comunități a fost mai blândă, având o cu totul altă perspectivă. Având un suport financiar considerabil din partea nobilei doamne Cesarina Doliwa-Dobrowol­ska, construcția bisericii a durat puţin, astfel încât, având o biserică atât de frumoasă, în curând comunitatea de aici a devenit o parohie de sine stătătoare şi a i-a fost repartizat un preot care să o administreze. Vrednicul părinte Nicolai Szczurek, care deşi trebuia să facă un drum lung şi anevoios de la Tighina până aici, a reuşit să facă din acești oameni creștini buni şi fideli şi să-i țină uniți.

Frumusețea unei biserici însă nu rezidă doar în liniile ei arhitecturale clare şi puternic evidențiate. O biserică este frumoasă şi apreciată mai ales atunci când este plină de oameni credincioși, când este plină de copii şi tineri, când în ea se celebrează sfintele sacramente. Istoria consemnează că la 15 octombrie 1934, parohia Orhei a fost vizitată de episcopul de Iaşi Mihai Robu. Episcopul a celebrat atunci aici sfânta Liturghie pontificală, la care s-au împărtășit cam 40 de persoane şi au primit sfânta taină a Mirului 24 de tineri.

Astăzi avem o biserică minunată aici la Orhei, care ne vorbeşte despre iubirea lui Dumnezeu şi ne amintește că el este mereu în mijlocul poporului său. Dar unde este poporul său? Ce s-a întâmplat cu creştinii catolici din acest oraș? Dacă la începuturile ei comunitatea de aici ajungea să numere peste 800 de credincioși, ce a mai rămas astăzi dintr-însa?

„Voi bate păstorul și se vor risipi oile turmei” spunea Isus alor săi înainte de fi arestat şi dus la moarte (Mt 26,31). Regimul sovietic care s-a instaurat în Moldova după război a reuşit să distrugă nu numai bisericile de piatră, ci şi comunități noastre parohiale. A fost suficient să facă să dispară preoții pentru ca mai apoi, încetul cu încetul, să dispară şi comunitățile. În toată Moldova bisericile şi comunităţile parohiale au avut de suferit. Aici, la Orhei, au rămas puțini credincioși. O parte s-a refugiat în România, ceilalți s-au stins încetul cu încetul. Tinerele generații nu au mai fost formate în spiritul creştin catolic, astfel că astăzi doar pe ici pe acolo câte unul mai apare în biserică şi începe să-şi caute trecutul.

Tocmai pentru aceea suntem noi aici. Aceasta este misiunea mea de episcop, de a căuta oița pierdută şi de a o aduce înapoi la turmă. Şi această misiune o îndeplinesc şi cu ajutorul acestor bravi confrați preoţi verbiţi, care din 1997 se află în Republica Moldova. Cu ajutorul lor am reuşit să repar biserica, să reactivez parohia, să adunăm pe catolicii noștri şi să începem să reconstruim comunitatea parohială. În acest moment jubiliar, evocând trecutul istoric al bisericii şi comunității de aici, doresc să aduc un prinos de recunoștință bunului Dumnezeu care nu ne-a părăsit niciodată, chiar şi atunci când prezența sa era obstaculată de răuvoitori. Sfânta Liturghie pe care o vom celebra îndată va fi aducerea noastră de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile sale cu care ne-a însoțit de-a lungul istoriei. Lui săi fie slavă şi preamărire în veci.