Întâlnim de mai multe ori în Calendarul roman sfinți care sunt comemorați împreună, tocmai pentru a arăta că, frați în credință în timpul vieții pământești, au rămas frați și în moarte. Printre acești sfinți se află și cei pe care Biserica îi comemorează în ziua de 16 septembrie, sfântul Corneliu, papă, și sfântul Ciprian, episcop, care l-au mărturisit pe Cristos cu mărturia supremă, cea a sângelui.

Sfântul Corneliu s-a născut în jurul anului 180, fiind hirotonit preot la o dată necunoscută. La 6 martie 251, adunați la Roma, 16 episcopi l-au ales succesor al lui Petru pe preotul Corneliu, reprezentant al aristocrației romane. Noul papă, chiar din start a trebuit să facă față schismei lui Novațian, ales și el papă și care se împotrivea readmiterii în Biserică a lapsilor, acei creștini care, în timpul persecuției, au căzut jertfind idolilor pentru a-și salva viața. În privința acestora, Papa Corneliu avea o atitudine favorabilă, readmițându-i în comuniunea bisericească după o pocăință adecvată. Această atitudine a episcopului Romei a avut câștig de cauză în momentul în care a fost sprijinită și de Bisericile din Cartagina și Alexandria, lovite și ele puternic de persecuția imperială. În anul 252, odată cu reluarea persecuțiilor, Papa Corneliu a fost arestat și întemnițat la Centumcellae (actuala Civitavecchia), unde a și murit.

Sfântul Ciprian s-a născut în jurul anului 200, din părinți păgâni de origine berberă. După o perioadă de profesare a retoricii, se convertește la creștinism și este hirotonit preot. În anul 249 este ales episcop de Cartagina. În timpul persecuției lui Deciu a „fugit” din oraș, fapt care i-a atras reproșuri din partea unei părți a credincioșilor. Asemenea Papei Corneliu, a trebuit să se dedice readmiterii lapsilor în Biserică și să refacă unitatea Bisericii sfâșiată de rigoriștii care se opuneau reconcilierii acestor căzuți. În august 257, la izbucnirea persecuției împăratului Valerian, este exilat. Revenit peste un an în orașul său, este decapitat, la 14 septembrie 258, împreună cu mai mulți însoțitori. Prin viața sa sfântă și opera sa scrisă este unul dintre părinții Bisericii.

„Frate preaiubit”, așa i se adresa Ciprian într-o scrisoare adresată Papei Corneliu. Cu aceste cuvinte ni se adresează fiecăruia dintre noi și Cristos Mântuitorul și fraternitatea este lecția pe care ne-o învață astăzi acești doi sfinți frați martiri. După exemplul lor, să fim cu adevărat frați ai lui Isus și frați între noi, odată ce ne adresăm lui Dumnezeu cu apelativul atât de gingaș de Abba – Tătic.

Pr. dr. Petru Ciobanu