„Isus s-a întors și, văzându-i că îl urmează, le-a zis: «Ce căutați?» Ei i-au spus: «Rabbi – ceea ce, tradus, înseamnă ’Învățătorule’ – unde locuiești?» El le-a zis: «Veniți și vedeți!» Așadar, au venit și au văzut unde locuiește” (In 1,35-42).

Chemarea profetului Samuel – Lectura I a acestei duminici – este istoria rezolvării unei neînțelegeri. Vocea lui Dumnezeu ajunge la urechea tânărului, însă, până când nu este ajutat de preotul Eli, Samuel nu o înțelege.

În Evanghelie, Ioan Botezătorul le arată celor doi discipoli ai săi că Isus este Mielul lui Dumnezeu, și aceștia îl urmează pe Isus, care se întoarce și le cercetează intențiile. Dialogul îi va aduce la o experiență care le va schimba existența. Unul din cei doi este Andrei, fratele lui Simion și-l va vesti pe Mesia și fratelui său, ducându-l la el.

Nimic nu este întâmplător. Eli îi explică lui Samuel chemarea lui Dumnezeu; Ioan Botezătorul îl dezvăluie pe Mesia discipolilor săi; Simion este prezentat de fratele său lui Mesia, iar la sfârșit, Isus îi dă un nume nou lui Petru, corespunzător noii sale vieți.

Pentru a ajunge la Isus este nevoie de un „pod”, și trebuie să fie cel potrivit: un preot pentru un nou profet; ultimul dintre profeți pentru primii discipoli ai lui Mesia; un martor ocular pentru cine va trebui să fie stânca de temelie a Bisericii.

De ce aceste mijlociri? Nu putem avea o relație directă cu Domnul? Nu este de-ajuns că Duhul Sfânt vorbește în inimă pentru a ajunge în profunzimea relației cu el? De ce este nevoie de un preot pentru a face prezente sacramentele? Și în fond: de ce sacramentele, și de ce Biserica? Nu ar fi mai bine un fir direct cu Dumnezeu? O conexiune wi-fi privată și dedicată. De ce nu? Deoarece ne-ar lipsi cineva. Frații.

Dumnezeu a făcut așa că avem nevoie unii de alții pentru a-l întâlni. Nu pot să-l iubesc pe Dumnezeu fără ajutorul cuiva. Mai mult chiar: nu-l putem iubi pe Dumnezeu fără a-i iubi pe frați. Credința se primește, nu se improvizează. Și dacă nu duce la milostivirea frățească, atunci este un fals.

Este vital ca omul să nu fie o insulă, ci să poată fi ajutat, deranjat, dezvoltat, instruit, pentru a crește cu ajutorul altora. Slavă Domnului că sunt ceilalți! Avem nevoie de traducători, comentatori și evanghelizatori. Viața noastră creștină este totdeauna alimentată de un anume intermediar care ne ajută. Ceea ce contează este ca să lăsăm singurătatea în spatele nostru.
C.L.