Născut în jurul anului 250 într-o familie creștină, după moartea părinților, între 18 și 20 de ani Anton a renunțat la avere și familie pentru a-l urma pe Domnul și, la școala unui călugăr bătrân, a învățat spiritualitatea călugărească, petrecându-și zilele în muncă și în rugăciune neîntreruptă.

Într-o perioadă de criză și ispite, caracterizate de lupte împotriva diavolului, Anton s-a refugiat într-un mormânt părăsit, unde a fost torturat de animale feroce, care încercau să-l sperie pentru a-l face să fugă din deșert. Bătrânul călugăr nu a mai putut să rămână acolo, hotărând să plece în munți, unde a rămas timp de alți douăzeci de ani.

Prietenii săi l-au obligat să părăsească și acest loc, Anton devenind un duhovnic căutat de oameni, oferind sfaturi, îmbărbătare, consolare, împăcându-i pe cei certați și făcând pace. Mulți voiau să imite stilul său de viață și i se alăturară.

În timpul persecuției împăratului lui Maximin, a plecat la Alexandria pentru a-i sluji și încuraja pe creștinii din temnițe. La încheierea acestei misiuni s-a întors în pustiu, însă între timp i se răspândise faima.

După o scurtă boală, și-a dat seama că zilele îi sunt numărate, și-a chemat discipolii care trăiseră cu el în ultimii cincisprezece ani și le-a dictat testamentul său spiritual: „Respirați întotdeauna cu Cristos și aveți încredere în el”. A murit la 17 ianuarie 356.

Este venerat în mod deosebit împotriva ciumei, împotriva bolilor contagioase și împotriva așa-zisului „foc al sfântului Anton”. Rămășițele sale pământești se odihnesc la Arles (Franța).

C.L.