Textele biblice propuse pentru ultimele duminici ale anului liturgic reflectă asupra timpurilor din urmă și ne cheamă să privim la ceea ce nu trece.
Evanghelia după Marcu pune în centrul profețiilor escatologice venirea lui Cristos în gloria sa: „Atunci îl vor vedea pe «Fiul Omului venind pe nori» cu putere mare şi glorie”. Ceea ce lumea așteaptă și trăiește cu consternare se manifestă, pentru cei aleși, nu ca distrugere și anihilare, ci în termeni de plinătate, ca o prevestire a celei de-a doua veniri a Domnului înviat.
Cei pe care Stăpânul i-a ales pentru Sine, răscumpărați în Botez și în sângele Mielului, sunt păstrați de El ca „lumina ochilor”, cum spune Psalmul 17:8. Acesta este firul cuvântului lui Dumnezeu care ne provoacă astăzi, un cuvânt care insistă asupra timpului de pe urmă ca fiind o perioadă de neliniște cum nu a mai fost niciodată de la ridicarea națiunilor până atunci.
Înțelepciunea recunoscută celor aleși este o înțelepciune a inimii, care coboară din relația personală cu Învățătorul și știe să se oprească în pragul misterului, încredințându-i lui Dumnezeu cunoașterea ultimă a vremurilor și trăind fiecare clipă a vieții ca pe un dar din partea Tatălui și un moment favorabil pentru convertire și mântuire.
Isus, în diferite situații, avertizează împotriva dorinței de a ști ce se va întâmpla în viitor: aceasta nu este atitudinea unui om credincios, pentru că el își găsește liniștea în voința lui Dumnezeu, știe să i se încredințeze Lui ca un copil în brațele mamei sale.
În vremurile în care trăim, ale răbdării infinite și ale bunătății nelimitate a Tatălui, în timp ce observăm desfășurarea planului său în istorie și întrevedem semnele Vieții care nu moare, suntem chemați la convertire și pocăință, la proclamare și angajament pentru mântuirea tuturor: așa cum spunea părintele Turoldo, „dacă Dumnezeu trebuie să vină, să ne găsească pe schele, construind mereu”.
C. L.
