„Stăpânul a poruncit ca să fie vândut el, soţia, copiii şi tot ce avea şi să achite datoria. Atunci, servitorul s-a prosternat în faţa lui, zicându-i: «Stăpâne, ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui totul!» Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria”.
Parabola din Evanghelia acestei duminici pornește de la întrebarea lui Petru: „De câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” Isus îi răspunde: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte”.
Isus continuă cu parabola servitorului care tocmai a fost iertat de o datorie mare. Nerecunoscător pentru iertarea pe care tocmai a primit-o, servitorul îi cere unui alt servitor să-i restituie o sumă mică. Este de neînțeles această atitudine și cum acest servitor nu a prețuit în viața lui binele pe care l-a primit de la stăpânul său și mai ales răbdarea acestuia.
Vrem milă, dar nu oferim milă. Vrem să fim iertați, dar nu iertăm. Nu vom înțelege niciodată milostivirea Tatălui dacă nu vom face din iertare o condiție interioară, primind și dăruind.
Ne este de ajutor în acest sens „reevaluarea” valorii Sacramentului Spovezii, care nu este o listă de păcate sau o cutie magică în care ne scufundăm pentru a ieși mai buni și mai curați. Sacramentul Spovezii este o întâlnire cu Tatăl milostiv, prin prezența preotului, oricare ar fi preotul din fața noastră, așa că să nu pierdem timpul căutând preotul cel mai frumos. Trebuie să-l căutăm pe bunul Dumnezeu și iertarea lui, iar de la Sacrament pornim după ce am fost iertați și suntem gata să-i iertăm și pe alții.
Nu trebuie să refuzăm nimănui darul iertării. Dacă o facem, suntem mai răi decât servitorul nerecunoscător... „și va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor”.
C. L.
