„Cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul său?”
Cum poate un om să se dea pe sine ca hrană? Cum se poate carnea umană să devină un dar, să existe într-un mod de a fi care este cu adevărat disponibil pentru altul?
„Cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul său?”
Evreii se ceartă între ei, și fiecare om are această luptă în el. Există un „eu” care neagă totul. Și invers, în adâncul inimilor noastre, există un „eu” simplu, mic, încrezător, creat de Dumnezeu.
„Trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură”.
Aceasta este revelația lui Dumnezeu și nu ne-am fi putut imagina niciodată un Dumnezeu atât de binevoitor. Aceasta este profeția care este revelată în Euharistie.
„Trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură”.
Acesta este Cristos. Complet pentru noi, complet al nostru, disponibil pentru noi. Dar noi rămânem reci. Ce să facem?
„Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el”.
Mâncați-l pe Cristos, încercați să-L primiți. Căci în această Evanghelie El strigă: „Mâncați-mă! Primiți-mă! Nu vă temeți de mine! Eu sunt pentru voi!”
Dumnezeu nu are nimic de cerut de la noi. Dacă ar face-o, nu ar fi Dumnezeu. Și mai mult decât atât: ce am putea avea noi să îi oferim? Mai degrabă Dumnezeu are ceva să ne dea. Într-adevăr, el are multe să ne dea. Pentru că el este Tatăl.
„M-a trimis Tatăl care este viu, iar eu trăiesc prin Tatăl”.
Tatăl are viață, el aduce viață. El nu ia, nu sustrage. Dumnezeu dă viață și o dă fără să o ceară înapoi. Acesta este motivul pentru care creștinii se încredințează voinței Sale sfinte: nu pentru că sunt buni, ci pentru că aceasta este calea de a rămâne în Cristos și de a avea viața Tatălui. Noi suntem cei care ne hrănim cu Cristos, nu invers.
C. L.
