„Mulţi i-au văzut plecând şi şi-au dat seama. Au mers deci pe jos din toate cetăţile şi, alergând într-acolo, au ajuns înaintea lor. Coborând, Isus a văzut o mare mulţime şi i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca oile care nu au păstor; şi a început să-i înveţe multe” (Marcu 6,30-34).

În liturghia din această duminică, prima lectură și Evanghelia s-au întâlnit reciproc, primul text relatând despre păstorii poporului lui Israel, iar al doilea, despre compasiunea lui Isus care are grijă de mulțimile ce îl urmează.

Prin urmare, avem în față două imagini, cea a păstorului și cea a turmei, unde oile sunt animale care, pentru a supraviețui, trebuie să fie păscute, iar păstorul este vital pentru ele.

Nu acceptăm întotdeauna să fim oi, dar suntem. Ne este greu să ne acceptăm limitele și să ne lăsăm conduși de „păstor”. Totodată, pentru noi Păstorul nu este cineva opțional. Istoria arată că, atunci când omul și-a afirmat pompos autonomia, a pornit pe calea autodistrugerii. Trebuie să fim conduși, pentru a nu ceda și a evada într-o lume în care totul pare liber și frumos, dar nu este.

Putem fi oi fără păstor? Trebuie să fim îngrijiți, întâmpinați, priviți cu drag, mângâiați, sfătuiți, corectați, educați. Trebuie să fim iertați. Fără compasiune nimeni nu supraviețuiește. Aceasta este atitudinea Bunului Păstor, pe care o găsim în Isus, care este întotdeauna gata să adune omenirea slăbită de fragilitate.

Cuvântul lui Dumnezeu din această duminică amintește de valoarea smereniei, de a fi o oaie ce îl urmează pe „păstor”, cel care îi dorește binele. Trebuie doar să ne lăsăm conduși.

C. L.