Textul Evangheliei din această duminică a fost întotdeauna un motiv de reflecție profundă. Se vorbește despre un administrator care abuzează de bunurile stăpânului său, iar acesta îl cheamă și îi cere socoteală pentru administrație, informându-l că timpul său de administrare s-a încheiat. În primul rând, există un mesaj clar: viața este o chemare de la Dumnezeu pentru a primi multe daruri și pentru a avea grijă de oamenii care ne sunt încredințați. Totul îi aparține lui Dumnezeu, iar noi suntem doar administratorii. Într-o zi ni se va cere să dăm socoteală de modul în care ne-am administrat darurile.
În Evanghelie, administratorul chemat să dea socoteală recunoaște că nu are puterea de a veni cu soluții: „Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine”. Astfel, el decide să dea cont de administrația sa într-un mod surprinzător și începe să reducă datoriile altora.
Stăpânul îl laudă. El a înțeles cum trebuie să administreze bunurile stăpânului. Suntem nedumeriți și înțelegem că aceste bunuri nu sunt bine administrate decât în acest mod: prin iertarea datoriilor. „Primiţi pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (In 20, 22-23). Și astfel învățăm că tot ceea ce primim de la Providență este pentru a iubi, pentru a folosi milostivirea, pentru a ierta păcatele.
Atunci înțelegem cuvintele lui Isus: „Iar eu vă spun: Faceţi-vă prieteni din mamona nedreaptă, pentru ca ei să vă primească în corturile veşnice atunci când veţi duce lipsă”. În locuințele veșnice se intră pentru că s-a făcut binefacere față de oameni, folosind cu iubire ceea ce avem, pentru că orice bogăție pe care o avem nu este de fapt a noastră, ci a lui Dumnezeu. Catehismul Bisericii Catolice spune: „Proprietatea asupra unui bun îl face pe cel care îl posedă un administrator al providenței” (nr. 2404).
Ca să iubești, trebuie să te opui ispitei posesiunii. Aceasta este o bună administrare.
C. L.
