„Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit!”
Termenul grecesc folosit de Matei pentru a exprima „desăvârșirea” indică momentul în care ceva sau cineva își atinge scopul și își atinge finalitatea autentică. Prin urmare, Isus spune că iubirea față de dușman nu este doar o atitudine sublimă, ci este scopul existenței noastre. Ne-am născut pentru a ajunge la această iubire. Inima umană speră să primească această iubire, adică să fie acceptată necondiționat și să găsească o iertare fără limite. Într-adevăr, cu toții avem nevoie de ea, pentru că iertarea este ceea ce purtăm în noi.
Ba chiar mai mult: inima noastră speră să dăruiască această iubire, pentru că numai atunci când această iubire intră în noi ne vindecăm cu adevărat de rănile noastre: a ierta, de fapt, înseamnă a deveni liberi de violența suferită sau făcută. Dar cum putem intra în această dimensiune?
Am încercat să facem din ea o datorie sau o cerință etică. Domnul Isus, în schimb, ne indică o altă cale: Tatăl. Nu este vorba de a produce cea mai mare iubire, ci de a ne întoarce la origine, la Tatăl.
Iubirea față de dușman este o consecință a filiației, este o chestiune de regenerare. Dacă originea faptelor mele este angajamentul meu, nu-mi voi atinge niciodată ținta, pentru că nu sunt un principiu, ci o creatură. În schimb, pornim de la Tatăl, El este desăvârșit, pentru că este Tatăl Atotputernic și Creator. Și el ne iubește.
Când îi iert pe cei care mă rănesc, îmi exprim natura mea baptismală de copil al lui Dumnezeu. Mă nasc din iubirea, generozitatea și răbdarea Celui care „face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi!”
Desăvârșirea mea nu sunt eu. Este Tatăl.
C. L.
