Solemnitatea Trupului și Sângelui Domnului celebrează relația noastră cu Dumnezeu, care nu este alcătuită din abstracțiuni, ci din realități concrete, ca o hrană de care avem nevoie. În fragmentul evanghelic din această duminică începem cu o zi în care Cristos vestește Împărăția lui Dumnezeu și vindecă mulțimile.
Era sfârșitul zilei, se apropia seara și apărea o necesitate: acești oameni, care au ascultat toată ziua, trebuiau să mănânce.
În orice relație, mai devreme sau mai târziu, vine un moment în care apar nevoile celuilalt: ce să faci în acel moment? Omul va avea tendința de a se feri de astfel de situații și primul lucru care apare este atitudinea discipolilor: „Dă drumul mulţimii pentru ca, mergând prin satele şi ţinuturile dimprejur, să-şi găsească adăpost şi de mâncare”.
Strategia lui Isus este total diferită; mai mult, El nu rezolvă singur problema, ci îi implică pe discipoli și are nevoie de pâinile lor pentru a o rezolva. Ce curios! Noi înșine suntem flămânzi și, în schimb, El ne cheamă să satisfacem foamea altora. Iar foamea noastră este cu adevărat satisfăcută prin satisfacerea nevoilor celorlalți.
Când suntem alături de Isus, nu este vorba de a avea destul, ci mai degrabă de a-i oferi lui tot ceea ce avem, puțin sau mult. El va ști cum să înmulțească acel „puțin”, dar are nevoie să-i dăm ce să înmulțească.
Pasul crucial - aici ca și în orice altă situație - nu este să avem mari resurse pentru a rezolva problemele, ci să facem saltul și să intrăm într-o relație cu Dumnezeu. Se poate întâmpla ca ultimul lucru la care ne gândim este să-i oferim lui Dumnezeu puținul pe care îl avem.
Pentru noi, creștinii, orice problemă se rezolvă la nivelul relației noastre cu Tatăl. Acolo descoperim de o mie de ori că ceea ce ne apasă este o oportunitate de creștere, devenind un loc în care intrăm în relație cu providența sa.
Foamea mulțimii este un moment în care discipolii pot experimenta Împărăția lui Dumnezeu, despre care Isus a vorbit toată ziua. Puterea lui Dumnezeu nu elimină fragilitatea noastră, ci face din precaritatea noastră locul în care găsim pacea în el.
Isus însuși își ridică ochii spre cer înainte de a binecuvânta pâinea și de a o împărți discipolilor. Și el, pentru a rezolva problema foametei maselor, trece prin Cer, se bazează pe relația sa cu Tatăl. Apoi vine abundența.
C. L.
