În mod tradițional, în Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus se sărbătorește Ziua Mondială de Rugăciune pentru Sfințirea Preoților. În fiecare an, aceasta este o ocazie prețioasă pentru a reînvia în fiecare preot conștiința darului primit.
 
Biserica și lumea au nevoie de preoți sfinți!
 
Este importantă rugăciunea comunităților și a fiecărui credincios, pentru ca darul Preoției să îmbogățească tot mai mult calea Bisericii în lume. Să ne rugăm, așadar, pentru sfințenia și fericirea preoților.
 
Papa Francisc a amintit de preoții dedicați vestirii evangheliei, spunând că „Biserica nu are nevoie de mulți birocrați și funcționari, ci de misionari pasionați, devorați de entuziasmul de a vesti viața adevărată. Sfinții surprind, se deplasează, pentru că viața lor ne cheamă să ieșim din mediocritatea liniștită și paralizantă”.
 
Fără harul lui Dumnezeu și privirea îndurătoare cu care Domnul și-a ales slujitorii întru preoție, preotul este un om sărac și neputincios.
 
„Preotul este o persoană foarte mică: măreția incomensurabilă a darului care ne este dat pentru slujire ne relevă ca cei mai mici dintre oameni. Preotul este cel mai sărac dintre oameni dacă Isus nu-l îmbogățește cu sărăcia lui, este cel mai inutil servitor dacă Isus nu-l numește prieten, cel mai nechibzuit dintre oameni dacă Isus nu-l instruiește cu răbdare ca și pe Petru, cel mai lipsit de apărare dintre creștini dacă Bunul Păstor nu-l fortifică în mijlocul turmei. Nimeni nu este mai mic decât un preot lăsat cu propriile puteri” (Papa Francisc).
 
C. L.