Cine este Duhul Sfânt? Cine este acest dar misterios promis de Cel Înviat? Cine este cel care este „Duhul adevărului și vă va călăuzi în tot adevărul”?
Evanghelistului Ioan îi place să ne amintească de faptul că Duhul Sfânt este paracletul, adică avocatul, apărătorul, cel care este de partea noastră, care ne protejează și ne salvează. În Biblie am aflat despre el în cartea lui Iob, când acesta invocă un avocat care să îl apere de însuși Dumnezeu, care îl umilise, deși era nevinovat. Iob ne spune că invocarea Duhului este adesea ultima soluție a celor săraci, a celor care se știu nevinovați și se simt abandonați de toți, chiar și de Dumnezeu, dar nu și de Duhul său.
Isus pe cruce a strigat că este părăsit Dumnezeu, dar a continuat să fie însoțit de Duhul, care nu l-a părăsit nici măcar în timpul acelui strigăt teribil ce a sfâșiat catapeteasma templului și al religiilor. Și apoi Duhul a fost cel care a luat parte la înviere, redându-i acel duh dat pe cruce.
Acest Duh consolator vine ca un „înger”, ca prietenul bun care se întoarce și ne mângâie. Este paracletul care sosește ca un „părinte al săracilor”. Într-adevăr, în Biblie, primul înger sosește pe pământ pentru a o consola pe Agar, o sclavă alungată în deșert de stăpâna ei invidioasă.
Darul paracletul este mult mai mult. Dacă reușim să ne trezim în fiecare dimineață când cu o seară înainte credeam că nu mai putem reuși, este pentru că paracliserul acționează, vindecând rana din sufletul nostru în timp ce noi încă dormim și visăm. Nu vom ști niciodată câte vizite nocturne, multe în vis, ne-au permis să continuăm să trăim și să sperăm împotriva oricărei deznădejdi. El este cel care face să înflorească zâmbetele pe fețele celor disperați.
Noi nu îl vedem, dar „de Duhul Tău, Doamne, pământul este plin”. Pământul este locuit de Duhul Sfânt. Și noi toți îl experimentăm, chiar dacă nu-l recunoaștem.
Duhul nu se face cunoscut, ci acționează, schimbă inima și schimbă lumea. Cu siguranță ne-am întâlnit cel puțin o dată în viață cu acest duh ce consolează, sau îl vom întâlni din nou și speranța va înflori.
Duhul este deja acolo, dar îi place să fie chemat. Atunci când îl chemăm, devenim conștienți de prezența sa tocmai prin actul de a-l chema. Pământul este minunat pentru multe lucruri, mai ales pentru că este locuința Duhului, paracletul creației și al fiecărei creaturi. Nu ar trebui să încetăm niciodată să-i fim recunoscători.
C. L.
