„Stăpâne, cinci talanţi mi-ai dat, iată, alţi cinci talanţi am câştigat! Stăpânul i-a zis: Bine, servitor bun şi credincios! Peste puţin ai fost credincios, te voi stabili peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!” (Matei 25,14-30)
 
Înainte de toate, trebuie o precizare: în parabola talanților, talanții sunt bunurile stăpânului, nu caracteristicile servitorilor. Stăpânul dă talanții „fiecăruia după propria putere”, dar talanții rămân ai stăpânului și acesta cere socoteală de servitori. 
 
Dacă parabola celor zece fecioare din duminica precedentă se referea la cei care au fost chemați să intre într-o relație cu Domnul, sau Mirele, în parabola talanților vorbim despre cei care, intrați în slujba Domnului, primesc o misiune. 
 
Primii doi servitori întrebați la întoarcerea stăpânului îi prezintă rezultatele misiunii pe care au primit-o, iar stăpânul le spune amândurora: „Peste puţin ai fost credincios, te voi stabili peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!” 
 
Dar există și cel de-al treilea servitor, cel care a primit un talant, care face un discurs ciudat: „M-am temut, m-am dus şi am ascuns talantul tău în pământ”. Din cauza fricii el nu a folosit talantul primit. El explică motivul acestei temeri: „Știam că eşti un om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat”. 
 
Cine este acest stăpân? El cere ceea ce nu are dreptul să ceară, adună unde nu a împrăștiat. Mai bine să-i dai lucrurile înapoi, mai bine să-i ascunzi talantul și nici măcar să nu încerci să-l folosești. Astfel se manifestă o viziune exigentă despre Dumnezeu și o idee despre voința lui Dumnezeu înțeleasă aproape ca o condamnare. 
 
Stăpânul spune: de ce nu te-ai dus la experții în aceste lucruri sau la cei care te puteau ajuta? Nimic. Servitorul a rămas închis în frica sa și de aceea stăpânul îl numește „netrebnic”. 
 
Această idee absurdă despre Dumnezeu este poarta iadului și se iese în afara împărăției cerurilor. În schimb, atunci când stăpânul ne cheamă la voința sa, la o misiune, este pentru a ne aduce spre bucuria sa. Căci stăpânul nu este aspru, ci generos și fericit. Voința lui este pacea noastră. 

C. L.