În ziua în care este celebrată sărbătoarea „Întâmpinării Domnului”, 2 februarie, Biserica celebrează și Ziua Mondială a Vieții Consacrate, care în acest an este la a 27-a ediție.
 
În această zi este important ca întreaga Biserică locală să însoțească prin rugăciune comunitățile călugărești feminine și masculine prezente în Dieceza de Chișinău, care sunt, asemenea lui Simeon și Anei din Evanghelia după Luca, profeți ai Domnului care vine, prin slujire concretă a nevoilor oamenilor de pe acest pământ.
 
Ziua Mondială a Vieții Consacrate din acest an se înscrie în drumul parcurs de întreaga Biserică, la îndemnul Papei Francisc, de celebrarea Sinodului Episcopilor pe tema „Pentru o Biserică sinodală: Comuniune, participare și misiune”. De asemenea, persoanele consacrate au fost chemate să reflecteze asupra drumului sinodal și să promoveze în comunitățile lor dialogul și ascultarea.
 
Diferitele comunități călugărești prezente în Dieceza de Chișinău se vor aduna în parohiile în care sunt slujesc și îi vor mulțumi Domnului pentru darul vocațiilor, rugându-se împreună pentru darul noilor vocații.
 
În Dieceza de Chișinău există două familii călugărești masculine, cu cinci preoți dehonieni, cinci preoți salezieni și un călugăr salezian. De asemenea, sunt opt familii călugărești feminine, în unsprezece comunități, numărând 26 de călugărițe.
 
„Consider că prezența și mărturia persoanelor consacrate în viața acestei comunități ecleziale este importantă și semnificativă”, a spus episcopul Anton Coșa. „Sunt recunoscător pentru ceea ce fac persoanele consacrate în dieceză și în parohii. Slujirea lor în beneficiul copiilor, tinerilor, bătrânilor și credincioșilor din parohii, este un dar pentru Biserica noastră locală”.

 C. L.