Sărbătoarea Întâmpinării Domnului amintește de întâlnirea lui Mesia cu poporul său și de oferirea de către Maica Domnului a întâiului său născut și de profeția lui Simeon, începând astfel drumul spre Pătimire și care va culmina cu Paștele.

 

Întâmpinarea Domnului, care cade exact la patruzeci de zile după Crăciun, este sărbătoarea liturgică ce relatează cum Pruncul Isus, la patruzeci de zile după Crăciun, a fost dus de părinții săi, Maria și Iosif, la Templul din Ierusalim pentru a îndeplini cerințele legii mozaice, care prescrie răscumpărarea întâiului-născut, oferind o pereche de porumbei sau turturele. Odată ajunși la Templu, Isus și părinții săi s-au întâlnit cu sfinții Simeon și Ana, care, luminați de Duhul Sfânt, l-au recunoscut pe Isus ca Domn și l-au mărturisit plini de bucurie.

 

Bătrânul Simeon, după ce l-a văzut cu ochii săi pe Mesia cel făgăduit, se lasă cu totul în brațele Domnului și îl numește pe Isus ca „lumină spre luminarea neamurilor şi gloria poporului tău, Israél!”.

 

Tocmai în cuvintele sale, Biserica a găsit motivul de a sărbători lumina cu lumânări binecuvântate: este motivul să-l sărbătorim pe Cristos ca lumina lumii, să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru darul credinței și să implorăm din nou plinătatea luminii ca dar al Duhului Sfânt.

 

Din aceste motive, Sărbătoarea Întâmpinării Domnului capătă sensul unei sărbători de lumină și este celebrată în mod tradițional cu ritul popular al binecuvântării și al procesiunii cu lumânări.

 

Lumânarea binecuvântată pe care o ducem acasă ne amintește că trebuie să fim lumină pentru ceilalți, pentru cei care ne întâlnesc, și, din acest motiv, nu trebuie ținută închisă într-un sertar, ci trebuie arătată și poate chiar dăruită celor singuri și bolnavilor.

C. L.