„Rămâneţi în mine, şi eu în voi! După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în viţă, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneţi în mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteţi face nimic” (In 15,4-5).

O viță de vie și un viticultor: ce ar putea fi mai simplu și mai familiar? O plantă cu lăstari încărcați cu ciorchini; un fermier care o lucrează cu mâinile sale. Un tablou frumos pe care Isus îl face despre sine, despre noi și despre Tatăl.

Nu ne putem teme de un astfel de Dumnezeu, care lucrează cu tot angajamentul său, pentru ca omul să poată aduce roade de sărbătoare și bucurie. Un Dumnezeu care este în om, îl atinge, îl îndrumă, îl curăță.

Cristos este via, omul este mlădița. Același lucru, aceeași plantă, aceeași viață, o rădăcină, o singură sevă. Isus afirmă ceva revoluționar: eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Suntem o continuare a acțiunii respective, suntem compuși din aceeași materie.

Isus este seva care curge înăuntru, care vrea ca omul să fie mai viu și mai roditor. Ce mlădiță ar dori să o desprindă de plantă? De ce ar vrea vreodată moartea?

Fiecare mlădiță care dă roade este curățată pentru a da mai multe roade. Tăierea viței de vie nu înseamnă amputare, ci îndepărtarea prisosului și acordarea de putere; are scopul de a elimina vechiul și de a da naștere noului. Orice fermier știe: tăierea este un dar pentru plantă. Astfel, Dumnezeu fermierul lucrează în om, cu un singur scop: înflorirea acestuia.

Comuniunea dintre viță și mlădițe este dată de seva care se ridică și se ajunge până la ultimul vârf al ultimei frunze. Există o iubire care se ridică în lume, care circulă de-a lungul vițelor din toate podgoriilor.

Datorită acestui dar suntem cufundați într-un ocean de iubire și nu ne dăm seama.

C. L.