Pomenirea tuturor credincioșilor răposați este o sărbătoare a Bisericii Catolice, celebrată în fiecare an la 2 noiembrie.

 

Se obișnuiește ca această zi să fie dedicată comemorării celor decedați, vizitării cimitirelor și depunerii de flori la mormintele celor dragi. Deoarece acest eveniment are loc într-o zi lucrătoare, mulți oameni merg la cimitir în duminica dinaintea sau de după 2 noiembrie.

 

Comemorarea răposaților are origini foarte vechi și are o primă referință în Potopul biblic, când Noe a construit arca. Se pare că, de atunci, oamenii au început să comemoreze răposații pentru a-și aminti de toți cei care și-au pierdut viața în urma inundațiilor.

 

Unii călugări au început să o celebreze în mod oficial abia în jurul anului 1000, iar Biserica nu a recunoscut-o oficial decât în secolul al XIV-lea. În Europa, în special în țările nordice, oamenii își venerau rudele decedate de secole: în multe cazuri, sărbătorile creștine se suprapuneau ritualurilor cultelor păgâne.

 

Cultul morților, cu sărbătoarea din 2 noiembrie și alte devoțiuni, a devenit din ce în ce mai important de-a lungul istoriei Bisericii. Pomenirea răposaților și a celor care ne-au precedat în drumul credinței este constantă în fiecare liturgie euharistică. Este o devoțiune care are ca referință misterul învierii lui Isus, hrănind pentru cei dragi speranța vieții veșnice.

 

Așa cum scrie în Catehismul Bisericii Catolice: „Viziunea creștină asupra morții este exprimată în mod privilegiat în liturgia Bisericii: Viața credincioșilor tăi, Doamne, se schimbă dar nu se pierde și, după destrămarea nestatornicei locuințe pământești, le este pregătit un lăcaș veșnic în ceruri” (CBC 1012).

 

„Creștinul care își unește propria moarte cu aceea a lui Isus vede moartea ca o plecare spre El și o intrare în viața veșnică”, citim din nou în Catehismul Bisericii Catolice.

C. L.

Foto.: Arhivă