2 noiembrie este ziua pe care Biserica o dedică pomenirii credincioșilor răposați, care în popor este numită și simplu „sărbătoarea morților”. Dar chiar și zilnic, liturghia rezervă întotdeauna un mic spațiu de amintire și propune rugăciuni universale pentru sufletele tuturor celor decedați.

 

Biserica este, de fapt, mereu o mamă pentru copiii săi și vrea să-i simtă pe toți prezenți într-o singură îmbrățișare. De aceea, se roagă pentru cei morți, ca și pentru cei vii, pentru că și ei sunt vii în Domnul. Pentru aceasta putem spune că iubirea maternă a Bisericii este mai puternică decât moartea.

 

De ce morții sunt amintiți a doua zi după Solemnitatea Tuturor Sfinților? În mărturisirea de credință a creștinului afirmăm: „Cred în Sfânta Biserică Catolică, în comuniunea sfinților”. Prin „împărtășirea sfinților”, Biserica înțelege viața tuturor credincioșilor în Cristos, atât cei care sunt încă pe pământ, cât și cei care trăiesc în cealaltă viață, în paradis și în purgator.

De ce a fost aleasă data de 2 noiembrie? În mănăstirea din Cluny a trăit un sfânt călugăr, Odilon, care era foarte devotat sufletelor din purgator, până la punctul în care toate rugăciunile, suferințele, penitențele, mortificațiile și slujbele sale erau aplicate pentru eliberarea lor din acest foc purificator. Se spune că unul dintre frații săi, întorcându-se din Țara Sfântă, i-a spus că a fost aruncat de o furtună pe coasta Siciliei; acolo a întâlnit un pustnic, care i-a spus că a auzit deseori strigătele și glasurile îndurerate ale sufletelor din purgator venind dintr-o peșteră împreună cu cele ale demonilor care strigau împotriva lui Odilon. Auzind aceste cuvinte, acesta a ordonat tuturor călugărilor din Ordinul de la Cluny să stabilească ziua de 2 noiembrie ca zi solemnă pentru pomenirea morților.

Odată cu pomenirea tuturor credincioșilor răposați, Biserica, deja promptă în celebrarea cu cuvinte de laudă a tuturor copiiilor săi care se bucură în ceruri, are grijă să mijlocească în fața lui Dumnezeu pentru sufletele tuturor celor care ne-au precedat cu semnul credinței și au adormit în speranța învierii și pentru toți cei a căror credință numai Dumnezeu o cunoaște de la începutul lumii, astfel încât, curățiți de orice pată a păcatului și admiși în comuniunea vieții cerești, să se bucure de fericirea veșnică.

C. L.