Riscul care există ascultând Evanghelia iubirii față de dușman, proclamată în această duminică, este acela de a o înțelege ca fiind frumoasă și în același timp ireală. Să-ți iubești dușmanii, să întorci și celălalt obraz, să dai oricui îți cere, aparent nu este ceva tipic pentru oamenii normali. Dar există un pasaj din această Evanghelie care poate schimba perspectiva: „Cum vreţi ca oamenii să vă facă vouă, faceţi-le la fel!”

Persoana descrisă în acest text este cea pe care sperăm să o întâlnim: cea care te iubește chiar și atunci când te rătăcești, care te primește atunci când ar trebui să fii exclus, care este răbdătoare cu tine, care te iartă. Este soțul / soția pe care ți-ai dori să-l / să  o ai alături, tatăl pe care credeai că îl ai sau prietenul adevărat: cel care rămâne de partea ta chiar și atunci când greșești. Nu te alege, dar te primește oricum, pentru că se mai întâmplă să greșești, să scoți la iveală ce e mai rău, să calci strâmb.

Persoana descrisă de Cristos este, de asemenea, tatăl sau mama pe care copilul tău speră că îi va avea, este omul pe care fratele tău dorește să-l aibă. Tatăl tău speră că nu-l vei abandona dacă este bolnav și inutil. Iubirea dușmanului nu este un supliment opțional, ci o necesitate. Nicăieri nu se poate supraviețui fără milostivire. Cine poate crește fără să găsească răbdare? Și cine poate învăța fără să greșească?

„Căci, dacă faceţi bine celor care vă fac bine, ce răsplată aveţi?” Dacă o persoană îi iubește doar pe cei ce o iubesc, este un negustor emoțional, unul mediocru. Iubirea care luminează existența am văzut-o doar atunci când am văzut ceea ce era dincolo de datorie.

Iubirea adevărată este doar cea care implică gratuitate, un dar necondiționat, altfel este doar o investiție de scurtă durată. Iar dacă apare iertarea, dăruirea vieții fără a cere nimic în schimb, viața se luminează, capătă sens.

Cum se vindecă atâtea răni în inimile noastre? Numai milostivirea îi vindecă pe oameni, numai iubirea necondiționată le permite să fie ei înșiși. În schimb, a trăi fără iubire înseamnă a muri în inimă.

În Evanghelia acestei duminici, Isus se descrie pe sine. Acest text revelează chipul lui Dumnezeu. Și în timp ce noi credem că avem de-a face cu un Dumnezeu exigent, el s-a arătat cu alte trăsături: ne-a oferit și celălalt obraz, și-a rupt mantia și tunica, nu ne-a refuzat nimic. Inima acestei Evanghelii este finalul: „Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv!” Căci fără răbdarea lui Dumnezeu, cine ar putea fi mântuit? Și dacă există milostivire în noi, este pentru că ne-a fost dată de sus.

C. L.