Ofițer stimat al armatei lui Dioclețian și Maximian, sfântul Sebastian apare în iconografie străpuns de săgeți. Născut din părinți creștini, a dorit să meargă în armată pentru a-i putea ajuta la Roma pe creștinii arestați în timpul persecuțiilor.

Se povestește că mergând la o casă în care erau închiși doi gemeni, Marcu și Marcellin, i-a întărit în credință pe când erau aproape de a ceda torturilor, reușind mai apoi să-i convertească și pe păzitorii lor. Fiind denunțat pentru aceasta împăraților, a fost condamnat la moarte și ucis de mâna arcașilor pe Câmpul lui Marte. Trupul său străpuns de săgeți a fost lăsat pe pământ, însă martirul, considerat mort, a fost ridicat de o văduvă pe nume Irina care, îngrijindu-l acasă la ea, îl văzu vindecat prin minune.

Câteva zile mai târziu, Sebastian s-a înfățișat din nou în fața împăratului, mustrându-l aspru pentru răul pe care l-a făcut creștinilor. Atunci Dioclețian a ordonat să fie biciuit până la moarte și aruncat într-un canal de scurgere, pentru ca să nu devină obiect de venerație pentru creștini. Însă în noaptea următoare, sfântul i-a apărut unei femei și i-a dezvăluit locul unde zăcea cadavrul său și i-a poruncit să-l îngroape aproape de mormintele apostolilor Petru și Paul, în catacombele care mai apoi au fost denumite „ale sfântului Sebastian”.

Figura soldatului mucenic a devenit curând foarte populară în întreaga lume occidentală, inclusiv și datorită multor minuni atribuite lui. În Evul Mediu, doar Roma număra nouă biserici și capele dedicate sfântului, proclamat ca patron al orașului alături de Petru și Paul.

C.L.