Isus este pe drum și, pe drum, un om îi pune o întrebare despre mântuire: a Ierusalimului și a tuturor. Isus răspunde cu atenție: mântuire va fi, dar nu va fi ușoară. Și recurge la imaginea porții strâmte. Un adjectiv care ne deranjează, pentru că „strâmt” ne amintește de eforturi și dificultăți.
Dar tot restul Evangheliei este purtătoare de veste bună: ușa este strâmtă, adică mică, ca și micuții și copiii și săracii care vor fi în împărăția lui Dumnezeu; este strâmtă, dar la scară umană, a unui om gol și esențial, care a lăsat tot ceea ce îl face greoi și chiar superfluu; ușa este strâmtă, dar este deschisă. Învățătura este clară: fă-te mic și ușa va deveni mare.
Când stăpânul casei va închide ușa, voi veți bate: Stăpâne, deschide-ne!, dar el, răspunzând, vă va spune: Nu ştiu de unde sunteţi. Cei care se îngrămădesc să intre se laudă cu lucruri care contează puțin: Noi am mâncat şi am băut împreună cu tine, iar tu ai învăţat prin pieţele noastre.
Am mâncat în prezența ta... Nu este suficient să mâncăm pâinea care este Isus, frântă pentru noi, trebuie să devenim pâine, frântă pentru foamea altora. Plecaţi de la mine voi toţi care săvârşiţi fărădelegea! Eu nu vă cunosc. Recunoașterea se regăsește în dreptatea făcută. Dumnezeu nu recunoaște după formule, rituri sau simboluri religioase, ci pentru că ai mâini ale dreptății. Recunoașteți pentru că împreună cu el și ca el faceți lucruri pentru cei mici și pentru cei săraci. Nu ştiu de unde sunteţi; modul vostru de a vedea este foarte departe de cel al lui Dumnezeu, și într-adevăr, cei care bat la ușa închisă au făcut fapte pentru Dumnezeu, dar nu și fapte de dreptate pentru frații și surorile lor.
Concluzia micii parabole este plină de surprize: sala este plină, dincolo de ușa aceea, Isus își imaginează un ospăț multicolor: vor veni de la Est și de la Vest, din Nordul și din Sudul lumii și se vor așeza la masă. Ideea că ușa strâmtă este o ușă pentru cei puțini, doar pentru cei buni, este demitizată. Toată lumea poate trece, prin milostivirea lui Dumnezeu.
C. L.
