Giuseppe Sarto, acesta este numele primit la naștere de sfântul Pius al X-lea, care s-a născut în Italia, în 1835, într-o familie de țărani, iar după studiile făcute la seminarul din Padova a fost hirotonit preot la vârsta de 23 de ani.

După ce a îndeplinit diverse funcții, inclusiv cea de capelan, preot paroh, cancelar al Curiei și director spiritual al seminarului, în 1884 a fost numit episcop de Mantova, iar în 1893, patriarh al Veneției și cardinal.

În conclavul din 1903 a fost obligat să accepte alegerea ca papă, în ciuda protestelor sale de inadecvare: „Sunt incapabil și nedemn”, a spus în fața cardinalilor: „uitați-mă, ajutați-mă!”. Au fost vremuri dificile pentru Biserică din cauza legilor adoptate în Franța, a împărțirii dureroase între statul italian și Sfântul Scaun și, mai târziu, a perioadei moderniste: totuși, pontificatul lui Pius al X-lea a fost unul dintre cele mai fructuoase, nu numai pentru lucrările reformei liturgice (în special breviarul, Liturghia, cântarea gregoriană, participarea mai activă a credincioșilor la sărbători și comuniunea euharistică), dar și pentru orientările vieții pastorale a Bisericii cu faimosul său Catehism – chiar el ținând cateheze în fiecare duminică - și odată cu promulgarea legilor privind reforma Curiei Romane, lansarea codificării canonice, ediția Acta Apostolicae Sedis, simplificarea normelor birocratice, promovarea studiilor și formarea clerului. A fost și un adversar al modernismului.

A murit pe 21 august 1914, în ajunul Primului Război Mondial. A fost beatificat de papa Pius al XII-lea în 1951 și canonizat de el în 1954.

C.L.