„Veniți, binecuvântații Tatălui meu... Căci am fost flămând, și mi-ați dat să mănânc, am fost însetat, și mi-ați dat să beau, am fost străin, și m-ați primit... Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut” (cf. Mt 25,31-46).

Solemnitatea lui Cristos, Regele Universului încheie drumul anului liturgic, amintindu-ne că viața creației nu înaintează orbește, ci se îndreaptă spre un scop final: deplina manifestare a lui Cristos, Domnul istoriei.

Isus însuși, în fragmentul evanghelic, ne aduce aminte care este logica ce trebuie să ne lumineze și să ne ghideze pașii zi de zi. Este vorba de logica iubirii concrete, a carității trăite, în special față de cei mai mici, cei mai nevoiași, cei excluși din societate, cei suferinzi. Pentru că Domnul spune: „tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut”. Într-adevăr, el însuși se identifică cu ei, este prezent în persoana lor, se lasă întâlnit în durerea și în „micimea” lor.

Toate acestea ar putea părea chiar o contradicție a solemnității pe care o sărbătorim. Cum e posibil? Îl proclamăm pe Cristos Rege al universului și, în același timp, spunem că este cu adevărat prezent în frații cei mai defavorizați și în dificultate? Ce fel de rege este acesta?

În realitate, pentru a înțelege măreția împărăției sale, trebuie să permitem să ne fie reeducată mintea și inima prin cuvântul și exemplul său. Cristos este cu adevărat Regele Universului și fiecare dintre noi este invitat să fie părtaș al împărăției sale, primindu-i învățăturile și punându-le în practică. Dacă acesta este angajamentul nostru, caritatea trăită cu generozitate și bucurie ne va transforma existența și, la încheierea călătoriei noastre, și noi vom putea auzi binecuvântarea adresată nouă: „Veniți, binecuvântații Tatălui meu, moșteniți împărăția care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii!”

Astăzi, așadar, Domnul ne amintește că, așteptând bucuria veșnică, nu este posibil să ne gândim că-l iubim cu adevărat pe Dumnezeu și că-l onorăm, fără ca acest lucru să se traducă într-un angajament de caritate activă față de cei mai nevoiași și cei mai suferinzi frați; cine vrea să-l urmeze pe Cristos, trebuie să învețe a-l recunoaște în „cei mici” și să-l slujească în nevoile lor reale.

C.L.