„Atunci le-a spus: "O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi! Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?" Şi, începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el” (Luca 24,13-35).
Doi discipoli se îndepărtează de Ierusalim, unde l-au văzut pe Isus murind. În cele din urmă, ei se întorc. Această schimbare de direcție are loc după întâlnirea lor cu Isus, care le explică Scripturile.
Întâlnirea cu Isus înviat determină o schimbare de direcție, deoarece cunoașterea faptului că Domnul a înviat nu este o informație, ci implică o schimbare radicală în viața cuiva.
Aceasta a fost experiența celor doi discipoli pe drumul spre Emaus. La început, Domnul este doar un străin și ochii lor sunt „ţinuţi să nu-l recunoască”. În cele din urmă, la frângerea pâinii, ochii lor se vor deschide. Dar mai întâi trebuie să se abată de la istoria lor, de la ceea ce au înțeles. Isus nu știe despre ce vorbesc, iar cunoștința lui este diferită: „Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbaţi între voi pe drum?”. Ei enumeră lucrurile care s-au întâmplat. Isus îi ascultă și apoi spune: „O, nepricepuţilor şi greoi de inimă”. Isus le condamnă „cunoștințele” pentru ca ei să se deschidă spre o nouă înțelepciune.
Și noi trebuie să ieșim din nepriceperea sau necunoașterea Crucii. Și până la eșecul așteptărilor noastre suntem constitutiv nepricepuți. Ochii inimii se pot deschide, ne putem schimba direcția și putem face lucruri noi și frumoase. Riscul pentru noi: să nu ne lăsăm schimbați de Paște.
C. L.
