La 1 octombrie 1999, Ioan Paul al II-lea a proclamat-o pe sfânta Bridgitta a Suediei co-patroana Europei, alături de sfânta Tereza Benedicta a Crucii și sfânta Ecaterina de Siena.

Brigitta s-a născută în 1303 în Suedia, pe când Scandinavia mai era catolică, din părinți credincioși. La vârsta de zece ani a avut prima ei experiență mistică, când i s-a arătat Cristos răstignit, trezind în ea vocația călugărească, însă tatăl ei a forțat-o să se căsătorească, dând naștere la opt copii, dintre care unul era sfânta Ecaterina a Suediei.

Și-a transformat reședința într-un centru de cultură, viață spirituală și caritate pentru cei săraci. A citit Scripturile și lucrările sfântului Bernard din Clairvaux.

În 1244, soțul ei a murit, după ce au făcut împreună un pelerinaj la Santiago di Compostella. Văduvă, a părăsit castelul și a fost primită ca oblată într-o mănăstire cisterciană. A renunțat la bunurile și libertatea ei, ba chiar și-a scos verigheta pentru a fi mireasa căită a Celui Răstignit. De atunci, darurile supranaturale extraordinare s-au înmulțit.

Mișcată de Duh, ea plănuia să întemeieze o dublă congregație călugărească, cuprinzând bărbați și femei, unită, condusă de o abatesă. Acest proiect al ei nu a fost realizat niciodată în conformitate cu Regula pe care a conceput-o: călugării și călugărițele, prin hotărârea papei, au trăit întotdeauna în edificii separate.

În 1350, sfânta a plecat la Roma, unde s-a stabilit ulterior definitiv. Neobservată de mulți, care au început să o numească „vrăjitoarea din nord”, nu s-a lăsat niciodată descurajată. În 1364, Brigitta a întreprins o serie de pelerinaje și în 1372 a plecat în Țara Sfântă și a trecut, rugându-se, prin locurile în care trăise Isus. Întorcându-se la Roma, s-a îmbolnăvit și a murit la 23 iulie 1373.

Revelațiile sfintei sunt o capodoperă literară și mistică și o fac profetesă a noilor timpuri.

D.C.