Isus înviat apare discipolilor și suflă asupra lor Duhul Sfânt, care le dă puterea de a ierta păcatele, adevăratul început al unei vieți noi. Dar Toma nu este prezent.
O lectură superficială a transformat acest discipol într-o figură negativă, făcând din el prototipul necredinței. Dar dacă, pe de o parte, mărturisirea sa de credință, „Domnul meu și Dumnezeul meu!”, rămâne cea mai înaltă din tot Noul Testament, pe de altă parte, ceea ce spune Toma în prealabil este pur și simplu evident: nici frații săi nu au crezut-o pe Maria Magdalena care l-a anunțat pe Cristos cel înviat. De fapt, în text se spune: „Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul”.
Într-un anumit sens, atunci când Toma spune: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor...şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”, el spune: dacă nu am aceeași experiență ca și tine, cum pot să intru în ceea ce îmi spui? Voi înșivă nu ați crezut până acum!
Dar ce i-a lipsit cu adevărat lui Toma? De ce nu a avut și el această experiență? Toma este numit „Geamănul”, un geamăn nu poate fi niciodată unic, orice ar face sau oriunde s-ar duce, el este un frate! Dar există un lucru curios: el, geamănul, fratele din naștere, în cea mai importantă zi a frăției din care face parte, ziua Învierii Domnului lor, nu este cu ei.
Ce va trebui să facă pentru a-l găsi pe Cristos cel înviat? „După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiatez”. Isus se întoarce în mijlocul discipolilor, iar de data aceasta este prezent și Toma.
Pentru ca Toma să treacă de la necredință la credință, el trebuie să se întoarcă la situația de a fi geamănul. Când va fi cu ei, atunci îl va vedea pe Domnul așa cum l-au văzut ei și se va pregăti, ca și ei, pentru momentul în care vor crede fără să-l vadă.
Credința creștină nu este o chestiune privată, individuală. Nimeni nu-l întâlnește pe Domnul înviat decât în cadrul comuniunii fraterne. Învierea este în mod fundamental o experiență fraternă, eclezială.
Izvorul și, în același timp, scopul credinței este de a fi cu frații.
C. L.
